Ce nebunie! Adăpostul de câini, subiect pentru Dosarele X
Astăzi, primarul Adrian Dobre a dat de înțeles că ar fi probleme legate de proiectul construirii unui adăpost de câini la Valea Călugărească. Surse din cadrul Consiliului Local ne-au declarat…
Cristian Ganea neagă că ar fi propus ca Daniel Dumitru să capete drept de semntură pentru arhitect șef al orașului
Scandal în toată regula după ce o publicație online ar fi publicat că Rita Neagu a fost eliberata din funcția de Director al Direcției de Urbanism Ploiești. Mai mult, se…
Achiziții noi la adăpostul de câini
Primăria a alocat aproximativ 20.000 de euro pentru achiziționarea unei autoutilitare de transport câini comunitari. Aceasta trebuie să îndeplinească anumite standarde europene. Respectiv fiecare câine trebuie să aibă cușcă individuală.…
Dacă primăria nu poate, un ONG reabilitează școli și construiește locuințe sociale!
Da, ați citit bine! Trăim în Ploiești, urbea lui Caragiale, iar pe acest principiu avem nenumărate exemple. Cum ar fi și cel de față. De ani de zile se vorbește…
Angajaţii Penitenciarului Ploieşti ameninţă că nu vor mai rămâne peste program-Vezi declaraţiile liderilor de sindicat-Video
70 de angajaţi ai Peniteniciarului din Ploieşti au ieşit în faţa inistituţiei şi au scandat timp de o oră împotriva ministrului justiţiei Raluca Prună care este oarbă şi surdă la…
Subvenţii mai mari pentru angajatori
Guvernul a adoptat astăzi noi măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă pentru românii în căutarea unui loc de muncă, angajatori dar şi pentru românii care au lucrat până…
Evenimente culturale la Buşteni
Sâmbătă, 01 octombrie 2016, la Centrul Cultural „Aurel Stroe“ din Buşteni, s-a derulat un interesant eveniment în cadrul proiectului „Enescu, sunet şi culoare” organizat de Asociația Klavier ART şi co-finanţat…
Viitorii pompieri de la Boldeşti au început şi ei şcoala astăzi
Noul an şcolar a început şi la şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă “Pavel Zăgănescu”Boldeşti. Emoţiile au fost mai mari pentru cei 225 de boboci din anul I,…
VIDEO / Stop poluării! Primăria discută cu Garda de Mediu, ploieștenii vor să iasă în stradă
Chiar dacă ploieștenii reclamă calitatea auerului de multă vreme, autoritățile se întrec în discuții, proiecte și declarații menite să liniștească opinia publică. „Trebuie realizat un studiu care să ne arate…
Anul universitar a început la UPG Ploieşti cu 1.000 de studenţi mai puţin
Anul universitar s-a deschis astăzi şi la Universitatea Petrol Gaze din Ploieşti, singura din România care are specializări în domeniul industriei petroliere. Ca în toată ţara şi aici numărul studenţilor…
Cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie, sărbătorite și premiate de Primăria Ploiești
Inițiativă inedită a Primăriei Ploiești. Astăzi după amiază, 260 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie și care locuiesc de 30 de ani în Ploiești sunt sărbătorite…
Hipodromul încă nefuncţional!
Ploieştiul are hipodrom de 13 milioane de euro, însă nu se poate folosi de el şi nu se poate dezvolta, datorită acestei investiţii, aşa cum s-a dorit la momentul demarării…
VIDEO / Scandal pe tema adăpostului de câini! Vezi ce proiect agreează primarul Dobre
Proiectul construirii unui adăpost de câini la Valea Călugărească este discutat de ani buni de către administrația locală. Cu toate că a fost făcut un studiu de fezabilitate iar valoarea…
Bani mai mulţi pentru medicii de familie şi cei din ambulatoriu
De la 1 octombrie, veniturile medicilor de familie şi din ambulatoriu au crescut prin majorarea valorii punctelor acordate „per capita” ( număr de persoane înscrise pe listă) şi „per serviciu”.”Pentru…
Câinii din fostul „adăpost al groazei” de la Telega, scoşi spre adopţie
Scandalul din vară, ce a avut în centrul atenţiei adăpostul de câini de la Telega, pare că s-a încheiat. Întreaga opinie publică se inflama, în urmă cu aproximativ două luni,…
Partidul lui Nicușor Dan are sediu la Ploiești! Vezi unde
Filiala prahoveană a Uniunii Salvați România, partidul condus de Nicușor Dan, are, de la sfârșitul săptămânii trecute, sediu la Ploiești, pe stradă Ştefan Greceanu numărul 9. „Despre filiala USR Prahova…
Campania „Cuminţenia Pământului”, un eşec
Vineri a fost ultima zi a subscripţiei publice pentru cumpărarea de către statul român a „Cuminţeniei Pământului”, statuia lui Constantin Brâncuşi. Guvernul Cioloş a sperat până în ultimul moment să…
„Nu am fost o fire ascultătoare” – interviu cu Vlad Mateescu, directorul Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploiești
Este ploieștean get beget și a început să studieze pianul încă din copilărie. Trăiește pentru și prin muzică. Vlad Mateescu, directorul Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploiești, zâmbește atunci când spune…
Protest la Penitenciarul Ploiești
Angajații Penitenciarului Ploiești protestează solicitând îmbunătățirea condițiilor de muncă, angajarea unui număr suficient de personal și eliminarea inechităților salariale. Angajații sunt nemulţumiţi că nu primesc aceleaşi drepturi salariale ca cei…
Cum se vede Ploieștiul din Capitală? „Cel mai șmecher oraș”
Cunoscuta jurnalistă Sabina Iosub a publicat pe jurnalul.ro un excelent editorial în care descrie mediul politic ploieștean. Redăm integral textul publicat de Sabina Iosub: „Câți dintre cei care nu aveți…
Accident la Tâncăbești. Trafic îngreunat spre București
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că „din cauza unui accident, traficul rutier pe DN1 Ploieşti – Bucureşti, se desfăşoară îngreunat, pe raza localităţii Tâncăbeşti, sensul către…
Haos la Spitalul de Urgență Ploiești! 90% din bani se duc pe salarii
Anchetă la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, la sesizarea președintelui Consiliului Județean Prahova. Auditul cerut de Bogdan Toader ar trebui să facă lumină în ceea ce privește proasta gestionare a…
Medicii de familie și cei din ambulatoriu au venituri mai mari de la 1 octombrie
„Pentru medicii de familie valoarea punctului minim garantat per capita creşte de la 4,3 lei la 4,6 lei, iar valoarea punctului minim garantat per serviciu înregistrează o creştere de la…
5 octombrie, zi liberă pentru elevi
Miercuri, elevii nu vor merge la cursuri, pentru a celebra Ziua Internaţională a Educaţiei. Fiecare unitate de învăţământ va stabili ce activităţi vor fi, totuşi, organizate pentru a marca această…
Update-Scandal la Lipăneşti, la accidentul de pe trecerea de pietoni
În urmă cu puţin timp o fetiţă a fost lovită de un autoturism pe DN1A, la Lipăneşti, pe trecerea de pietoni. Se pare că minora are nu 5 ani, ci…
Condiţiile impuse de IPJ Prahova pentru angajarea pe cele 92 de locuri scoase la concurs
Prahovenii care doresc să se înscrie pe cele 92 posturi de agent de poliție scoase la concurs prin încadrare directă la Inspectoratul Județean de Poliție Prahova, trebuie să îndeplinească mai…
35 de specializări noi pentru licenţă introduse prin hotărâre de guvern
Mâine începe noul an universitar. Cu emoţii şi bucurii pentru cei care au reuşit să devină studenţi, cu emoţii şi pentru universităţile care nu au reuşit să-şi ocupe locurile, dar…
Un copil de 5 ani a fost lovit de o maşină pe trecerea de pietoni
O fetiţă de cinci ani a fost accidentată de o maşină, pe DN1A la Lipăneşti. Se pare că fata traversa regulamentar, pe o trecere de pietoni. La locul accidentului a…
Povestea „apei vieţii”, substanţa care i-a schimbat viaţa unei ploieştence naturalizate
Pe Olga Timofti, o tânără de 32 de ani din Republica Moldova, am cunoscut-o la clubul de networking unde a avut o prezentare despre o apă care mi s-a părut…
Zilele Cepturei, victoria „lupilor”!
Atmosferă de mare meci în această dimineață la Ceptura. Întreaga comuna a fost paralizată, la propriu, de sosirea delegației Petrolului, meciul cu “lupii” reprezentând pentru gazde un moment de referință…