Scandal uriaş la un liceu din Ploieşti. Un elev nevăzător nu mai poate să se prezinte la ore dintr-un motiv incredibil

sursa foto Colegiul National „Alexandru Ioan Cuza” Ploiesti
cautam-reporteri-republikanews

Un copil nevăzător şi însoţitorul său sunt discriminaţi

Scandal uriaş la un liceu din Ploieşti. Un elev nevăzător nu mai poate să se prezinte la ore dintr-un motiv incredibil.

Nefericita întâmplare se petrece la Colegiul Naţional “Alexandru Ioan Cuza” din Ploieşti. Adolescentul din Ploieşti este acum clasa a X-a. A intrat la liceu pe merit, obţinând note demne de  acest colegiu important din oraş(metoda de admitere în aceste cazuri este un specială). Până în toamna anului trecut, venea la ore însoţit de mama sa care îl ajuta cu notiţele.

just insolv sprl

Este un elev ca toţi ceilalţi numai că nu poate împrumuta din “nebunia vârstei”. Este şi motivul pentru care acum, elevul riscă să piardă clasa a X-a.

Anul trecut, la una dintre ore, colegii lui au întârziat la ora de informatică pentru au fost nevoiți să se mute dintr-o clasă în alta. Cum băiatul a ajuns la timp împreună cu mama, ceilalți elevi s-au supărat că mama tânărului nu l-a anunțat pe profesor de modificare și de întârzierea celorlalți.

Mai mult, elevii spun că nu se pot bucura de nebuniile vârstei din cauză că un adult este permanent la ore cu ei.

Nefericita întâmplare s-a petrecut în octombrie anul trecut. Atunci, diriginta elevului nevăzător a anunțat-o pe mama acestuia că nu o mai primește în clasă. Cum fiul ei nu se poate descurca fără ea, femeia a decis să nu-l mai ducă pe băiat la ore.

Mama copilului a făcut toate demersurile necesare pentru a rezolva situaţia, fără succes însă.

Legea prevede clar că astfel de copii pot fi primiţi la ore dacă îndeplinesc unele condiţii(cum ar fi cea de a avea însoţitor). Dirigintele clasei i-a argumentat sec că Ordinul de ministru la care se face referire este unul pur consultativ.

Elevul este din Blejoi.

Foto cu caracter ilustrativ

6 COMENTARII

  1. Măi,oamenilor, informați-vă temeinic și nu mai vorbiți dacă nu stiți despre ce e vorba ! Loviți în toți profesorii care au facut tot posibilul ca acest copil sa se simtă normal în această școală, mai ales diriginta clasei. Mai există un copil cu aceeași problemă in această școală și nu există niciun scandal legat de el . Intrebati-vă de ce și cautați vinovați exact de unde v-a venit informația … . Opriti-va din a acuza doar de dragul de a avea o stire senzaționala . nu dovediți decît că sunteți total neprofesioniști și nu aveți ce cauta acolo..

    • In ceea ce priveste cazul lui Rares, avand in vedere ca toata lumea isi doreste, cel putin declarativ, insertia sa intr-o societate de oameni fara dizabilitati, trebuie respectate atributele societatii in care urmeaza a fi integrat. Spuneti-mi, va rog, ce adolescent (fara deficiente de intelect) este insotit de mama la scoala la varsta de 16 ani!? E complicat, nu zic nu, insa acest tanar trebuie sa aibe oportunitatea sa-si gaseasca singur rostul si.. chiar daca nu are cele mai lungi aripi, trebuie investit cu incredere ca poate sa zboare singur. Mamei ii urez forta sa treaca peste aceasta incercare si incredere in cadrele didactice care, din interviurile urmarite de mine, chiar vor binele acestui om. Iar tie, Rares, daca ai cum sa afli de acest comentariu, iti urez forta sa treci peste acest moment, stiu ca nu e usor si clar, nu e vina ta, dar vreau sa ma crezi ca tuturor, de la profesori, pana la diriginte, colegi, parinti si mai cu seama, mamei tale, nu le este usor sa managerieze situatia asta. Trebuie sa ai rabdare, suntem oameni simpli, care nu se confrunta cu o provocare atat de curajoasa precum tu reusesti, se pare, cu brio, insa vreau sa stii, din perspectiva unui om de la distanta de eveniment ca toti sunt bine intentionati si ca toti lupta sa iasa cat mai bine pentru tine, asa cum stie fiecare. Iti tin pumnii sa treci usor peste moment, si iti doresc curaj! Mamei tale, repet, desi imi imaginez provocarile pe care le-a avut de infruntat pana acum, ii urez forta sa faca un pas in spate.

  2. Salutari din Iasi!
    Doamna, va spun in primul rand ca va stimez foarte mult, ca abia pot sa estimez dimensiunea incercarilor pe care le-ati traversat pana acum. Empatizez cu Dvs. pana peste poate, o data pentru ca imi aduc aminte de colegul meu Aurel, din scoala generala, cu o dizabilitate notabila, ce-i drept – de intelect, diferita de a lui Rares (oare am retinut bine?), o data pentru ca sunt parinte si inteleg participativ provocarea formarii unui om, o data pentru ca sotia mea se ocupa – ca si profesie – de integrarea copiilor mai greu integrabili (autism, add, adhd, Asperger, Down, tetraplegici) si oarecum cel mai abitir pentru ca eu fac proteze oculare pentru oameni care si-au pierdut, pe langa vedere, globul sau globii oculari cu totul. Imi dau seama cat de provocator a fost sa ridicati acest om pana la aceasta varsta ca sa-l faceti integrabil (inteleg ca este elev la Cuza, corect?). Aveti respectul meu profund pentru asta, eu personal nu sunt convins ca as fi putut duce o asemenea cruce. Permiteti-mi, va rog, sa va expun punctul meu de vedere, nu neaparat dezinteresat, rezonez foarte mult cu situatia Dvs., ci mai degraba, extern: In primul rand, indiferent de dizabilitatea fiului Dvs., societatea in care doriti Dvs. sa-l integrati (si va aplaud pentru asta, fara sa vreau stiu ce se intampla in scolile speciale) este societatea oamenilor fara dizabilitati. Acum.. e posibil sa ma insel, sau sa nu-mi mai aduc aminte precis, au trecut si peste mine cativa ani de cand am terminat liceul, dar.. este nefiresc pentru un adolescent sa fie insotit de mama sa la scoala. Imi imaginez ca Dvs. considerati imperios necesar acest aspect pentru evolutia fiului Dvs., insa, corectati-ma daca gresesc, oare nu se simte umilitor? Eu intram in pamant cand venea cineva sa ma ia de la liceu, era, pentru mine, desconsiderarea suprema a puterii masculului feroce inspre care accedeam si afirmam eu ca ma transform. Bun, acest lucru pur si simplu nu e posibil in cazul fiului Dvs., va trebui sa-l preluati mereu de la scoala, dar va rog sa pastrati in minte – cand vreti sa va insotiti fiul in viata sa sociala, pentru ca, la acel moment, viata sociala este in sala de curs – va rog sa retineti si umilinta pe care o resimtim noi, ca si tineri masculi fortosi (cel putin noi asa ne vedem, va asigur, chiar daca ne cizelam “superputerile” abia dupa facultate). Pe nesimtite, nevoia sa de aparteneta intr-un grup de oameni fara dizabilitati a inceput sa se simta la varsta asta, iar integrarea sa, cu siguranta, a inceput, independent de Dvs. Nevoia de trib a omului este o chestiune ancestrala si onest va spun ca e una benefica si foarte mobilizatoare, in special la baieti. Apoi, fortuit, Rares este in acest moment cvasidependent de prezenta Dvs. – inteleg asta. Si, va place sau nu, aveti dreptate, va fi mereu cvasidependent de cineva. Va intreb, oare nu e momentul sa-i permiteti sa-si dezvolte niste mecanisme sanatoase si asumate de dependenta fata de lumea inconjuratoare in care se va dezvolta pana la final? Nici mie nu-mi convine efemeritatea mea, insa trebuie sa le acceptam si sa le lasam, sa le formam chiar puilor nostri de om uneltele necesare pentru adaptare la lumea in care vor creste ei. Din cate afirma postvorbitoarea Dvs. in acest interviu, (presupun ca este Directorul colegiului), Rares este un elev performant. Aveti incredere in el ca se va descurca pe cont propriu – este, poate, cel mai insemnat combustibil pe care il poate primi un tanar de la parinti la acea varsta, cu mult mai insemnat decat prezenta sau banii. Pentru mine, acel “am incredere in tine ca poti sa zbori cu aripile tale” sigur a fost. Credeti in forta lui de izbanda, viata e lunga si trebuie sa termine singur opera umana pe care ati inceput-o Dvs.
    Nu va ascund, coincidenta face ca am cunoscut-o pe diriginta lui Rares, cu 14-15 ani in urma, cand eram vicepresedinte in forumul judetean al elevilor, organizatie care a prins grai, in mare parte, gratie implicarii sale in educatia noastra si mentoratului novicilor aidoma mie. Nu-mi vine in minte un dascal mai iscusit, tin minte ca o asociam, inca de atunci, lui Sidney Poitiers din “To Sir, with love”. A fost profesorul care a trezit in mine interesul pentru exprimare, pentru libertate, omul care m-a facut sa constientizez ca nu sunt doar nr. matricol 4207, ca am forta sa devin ce vreau eu. Imi dau seama ca sunteti foarte implicata emotional, nici nu ati avea cum sa nu fiti, insa, din punctul meu de vedere, nu gasesc un profesionist mai potrivit si mai dedicat pentru situatia actuala. Imi aduc aminte si de momentele in care ma punea sa redactez de 5 ori un material pentru un proiect, pentru ca “nu are substanta / nu e nimic inedit / ai folosit limbaj de lemn, etc.”, dar, mai cu seama, imi amintesc ca nimic nu era mai presus pentru domnia sa decat interesul elevului. A fost motorul care pe mine m-a facut adultul de care, cu smerenie, va spun ca are o voce care se aude.
    Va marturisesc ca nu am nici un interes in a va supara, iar de judecat – nici nu indraznesc, pur si simplu nu sunt capabil. Va spun insa, parerea unui om de la mare distanta – temporala / geografica / conjuncturala: indiferent de cadrele legale, care va pot fi potrivite sau potrivnice, e momentul sa-I permiteti lui Rares sa zboare, fara Dvs., oricat de greu si de dureros ar fi.

  3. singura obiectie pe care o am, tine de prezenta parintelui n clasa, da, si eu cred ca scoala este pentru copii, iar orbul se poate descurca la ore, suficient de bine, daca este echipat cu logistica necesara; mamele sa isi vada de treaba lor in timpul orelor de curs, si ar trebui sa in incurajeze pe copil, pe masura ce creste sa devina independent. Admit ca e o provocare serioasa pentru toata lumea, din pacate generatia mea nu a prins oportunitatea sa faca scoala impreuna cu cilalti copii, si asta s-a resimtit multi ani in adaptarea noastra la viata normala.

  4. Cum adica nu se poate prezenta la ore??? De ce publicati astfel de aberatii? pentru acest copil s-au facut eforturi imense pentru a fi integrat, s-au facut demersuri pentru a primi o tableta printr-o asociatie, are reportofon si inregistreaza orele, iar accesul mamei a fost permis in clasa mai bine de un an, pana cand a inceput sa faca sugestii legate de modul de desfasurare al orelor si s-a constatat ca-i terorizeaza pe ceilalti copii din clasa. Copilul se descurca foarte bine singur, e vesel, se comporta normal….pana cand ajunge mama la ore si efortul lui nu mai se canalizeaza in directia invatarii ci doar incearca sa o multumeasca. Ceea ce face aceasta mama, care arunca cu noroi in cei care au ajutat-o si au inteles-o este doar manifestarea unui orgoliu exacerbat al unui parinte care doreste sa-si pastreze copilul dependent. …drepturile celorlalti copii din clasa unde sunt??? De ce trebuie sa fie asistati in permanenta de catre un adult care-i jigneste?? Si, de ce copilul nu stie alfabetul Braille? Pentru ca mama a decis pentru el ca nu-i trebuie? Ce-ar fi sa incercati sa va informati inainte de a publica ceva, asa cum ar trebui sa faca un reporter …

  5. Asa cum ma asteptam, niste profesionisti in stiri deseneaza in articol ambele parti, chiar si daca usor inegal. Sunt multumit si cu atat, avand in vedere ce jucarie a ajuns presa in ziua de azi, Antena 3, te felicit pentru asta.. In ceea ce priveste cazul lui Rares, avand in vedere ca toata lumea isi doreste, cel putin declarativ, insertia sa intr-o societate de oameni fara dizabilitati, trebuie respectate atributele societatii in care urmeaza a fi integrat. Spuneti-mi, va rog, ce adolescent (fara deficiente de intelect) este insotit de mama la scoala la varsta de 16 ani!? E complicat, nu zic nu, insa acest tanar trebuie sa aibe oportunitatea sa-si gaseasca singur rostul si.. chiar daca nu are cele mai lungi aripi, trebuie investit cu incredere ca poate sa zboare singur. Mamei ii urez forta sa treaca peste aceasta incercare si incredere in cadrele didactice care, din interviurile urmarite de mine, chiar vor binele acestui om. Iar tie, Rares, daca ai cum sa afli de acest comentariu, iti urez forta sa treci peste acest moment, stiu ca nu e usor si clar, nu e vina ta, dar vreau sa ma crezi ca tuturor, de la profesori, pana la diriginte, colegi, parinti si mai cu seama, mamei tale, nu le este usor sa managerieze situatia asta. Trebuie sa ai rabdare, suntem oameni simpli, care nu se confrunta cu o provocare atat de curajoasa precum tu reusesti, se pare, cu brio, insa vreau sa stii, din perspectiva unui om de la distanta de eveniment ca toti sunt bine intentionati si ca toti lupta sa iasa cat mai bine pentru tine, asa cum stie fiecare. Iti tin pumnii sa treci usor peste moment, si iti doresc curaj! Mamei tale, repet, desi imi imaginez provocarile pe care le-a avut de infruntat pana acum, ii urez forta sa faca un pas in spate.

    Mamei lui Rares: Dna., profesorii, liceul, colegii si dirigintele au facut un pas. E randul dumneavoastra.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here