logo
RNTV Live

Povestea “apei vieţii”, substanţa care i-a schimbat viaţa unei ploieştence naturalizate

13902779_1106100716135915_224179895486837979_n
Raluca Eparu

Pe Olga Timofti, o tânără de 32 de ani din Republica Moldova, am cunoscut-o la  clubul de networking unde a avut o prezentare despre o apă care mi s-a părut miraculoasă. Într-un pahar de apă a pus betadină, acestei combinaţii adăugându-i apa pe care o adusese de acasă. Apa care era maro roşcat până atunci a devenit incoloră, ca orice apă normală. Magie sau ştiinţă? Cu siguranţă, ştiinţă, mi-a explicat Olga, căreia această apă, spune ea, i-a schimbat viaţa radical. De fapt nu e vorba despre apa în sine, ci despre nişte filtre de buzunar care schimbă apa obişnuită într-una bună de băut, cu calităţi deosebite-vie, alcalină, mineralizată organic şi cu un ph asemăntor corpului nostru. În aceste pacheţele este un nisip de coral din Japonia, unde exista una dintre cele 5 zone albastre de pe glob (Okinawa). Chiar românul Henri Coandă a studiat fenomenul „apei vieţii”, mergând în Valea Hunza, în Pakistan, acolo unde oamenii ajungeau să trăiască până la 140 de ani, dar şi să devină părinţi la 70-80 de ani, ceea ce pentru societatea modernă înseamnă apropierea de finalul vieţii. Aceşti oameni trăiesc într-o zonă muntoasă, la o altitudine de 2.500 – 3.000 de metri deasupra nivelului mării, izolaţi de tot ce înseamnă nocivitatea unui oraş. Dar nu lipsa poluării ar duce la această longevitate, ci consumul apei care provine din Gheţarul Hunza, extrem de bogată în minerale. această apă are culoarea albă datorită unor particule mici de piatră care erodează din peretele glaciar. În 1920, Coandă studia apa în diferitele ei stări de agregare. după ce a fost în Pakistan, şi-a dat seama că apa pe care o bem ne influenţează la fel de mult ca hrana sau mediul de viaţă şi ne ajută să trăim mai mult şi mai bine. Ulterior, analizele de laborator au arătat ca apa din gheţarul Văii Hunza este foarte bogată în potasiu şi cesiu şi metale alcaline, care previn apariţia cancerului în celule.

Olga Timofti este distribuitorul acestor săculeţi cu corali, dar toate proprietăţile acestora le-a încercat pe ea şi vorbeşte acum în cunoştinţă de cauză. “Ceea ce m-a influenţat pe mine în a consuma apă tratată cu coral din Japonia a fost în primul rând necesitatea. La 13 ani am făcut amigdalită, boală care s-a agravat şi a condus la o glumerulonefrită gravă, boală de pe urma căreia cei mai mulţi pacienţi au nevoie de dializă pentru ca rinichii să le poată funcţiona. Medicii ar reuşit să mă vindece cu ajutor a şapte antibiotice puternice şi hormoni, ceea ce a dus la tratarea bolii respective, dar şi la un dezechilibru în tot organismul, afectând toate organele, dar supărându-mă mai ales cu  probleme endocrine-ani de zile m-am luptat cu o acnee severă. La 20 de ani, când eram studentă am mers la o prezentare la Chişinău. am fost impresionată şi am început să studiez fenomenul “apei vieţii”. Aşa am aflat de cercetările lui Coandă şi ale altora, de cele 5 zone albastre de pe glob în care oamenii sunt sănătoşi şi trăiesc mult mai mult decât noi. Am început să studiez fizică, pentru a-mi putea explica lucruri simple, dar şi nutriţie. Am înţeles că oamenii sunt energie şi că această apă tratată astfel este şi ea tot energie. Este uşor de înţeles că atunci când primim energie, aşa cum suntem noi, totul e echilibrat. Corpul nostru se simte ideal cu un ph între 7,34 şi 8,05, ori apa aceasta are chiar un ph ceva mai mare. Am început să consum apă în care puneam acest nisip de coral. Iniţial am simţit energie, după care treptat, pentru că efectele nu se pot vedea imediat, având în vedere că o viaţă întreagă faci greşeli în alimentaţie, hidratare etc, problemele cu tenul s-au estompat. M-am mutat în România, când organizaţia care făcuse prezentarea a venit aici şi am devenit colaboratoarea lor. Între timp m-am căsătorit şi am născut 3 copii perfect sănătoşi. Precizez că nu am şi nu am avut nici măcar o carie, deşi este bine ştiut că sarcinile mănâncă din calciu ceea ce duce la demineralizarea smalţului”, explică Olga.

Odată cu venirea pe lume a copiilor, Olga şi soţul ei au devenit mai interesaţi de a fi sănătoşi şi ei şi micuţii. Pentru că aşa cum spune ea, este foarte important ce mănânci, ce simţi, ce gândeşti, ce respiri, cum te mişti, dar foarte importantă este apa pe care o bei. “Chiar dacă nu consumaţi o astfel de apă ca mine, este foarte important să vă hidrataţi. Trei litri de apă pe zi şi chiar şi mai mult nu au cum să vă facă rău, ci doar bine. Atunci când ne e foame de cele mai multe ori de fapt ne este sete. Puteţi face un experiment. Beţi apă şi dacă şi după 15minute încă vă mai este foame, e clar că aceea e foame, dacă nu, înseamnă că vă era doar sete. Dezechilibrele vin din greşelile noastre: nu ne hrănim cum trebuie, nu bem ce şi cât trebuie, nu trăim într-un mediu  bun pentru noi, nu facem mişcare suficientă sau nu gândim pozitiv”, precizează Olga. Familia Timofti locuieşte de 10 ani în Ploieşti, dar se va muta anul viitor la Braşov. “A fost frumos în Ploieşti, dar credem că ne va fi mai bine la Braşov, pentru că aerul este mai bun. Facem pasul acesta pentru noi şi copiii noştri. Încă de când au venit pe lume ei au băut apă cu nisip de coral ca şi noi şi am avut grijă mereu să le dăm ce le trebuie pentru a creşte sănătoşi. Nu avem televizor în casă şi nici nu simţim lipsa. Copiii se uită la desene animate, dar la anumite filme pe care le văd cu acordul nostru pe internet. Consider că nu numai apa şi hrana sunt importante pentru ca trupul să fie sănătos, ci şi mediul în care trăieşti şi informaţiile pe care le primeşti de la acest mediu”, a spus Olga.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor