Camera Deputaților a adoptat, miercuri – 29 martie, proiectul de lege prin care se instituie contribuția de solidaritate pentru societățile…
Scriitorii au fost și la noi ca și pretutindeni în lume editorialiști de excepție. Să ni-l amintim pe Mihai Eminescu,…
Să vorbești despre evanghelia salvării prin iubire și sacrificiu a omenirii din robia regatului lumesc al răului – este celebră…
Din capul locului trebuie subliniat că Vladimir Putin este primul lider al unei puteri nucleare pe numele căruia se emite…
Postul Paștelui este timpul perfect să-i bucurăm și pe alții cu ajutorul nostru dezinteresat, pentru ca și ei să se…
Destabilizarea Europei este miza majoră care stă în fața politicii agresive a Kremlinului în acești ani; dacă nu va putea…
În anul 2024, se spune că România va trece pragul de 300 miliarde de euro ca valoare a PIB. După…
Cel puțin unul din zece români, cu vârsta cuprinsă între 15-64 ani, a consumat un tip de drog ilicit de-a…
Agresiunea rusă din Ucraina a fost subiectul care a dominat la Munchen, mai ales că reuniunea a avut loc aproape…
Vladimir Putin va susține un discurs în Dumă marți, 21 februarie ac., mesajul său urmând să se concentreze pe "situația…
Începând cu anul 2023, în România se va organiza "Sistemul Garanție-Returnare", pe scurt SGR, care va implica peste 100 de…
Republica Moldova este o țară mică, săracă, divizată și mereu în pericol să fie destabilizată, mai ales cu un război…
Sign in to your account