Cu foarte puțin timp înainte de începerea noului an școlar, ministrul Educației,…
Una dintre cele mai mari minciuni care a dus la încheierea grevei…
Guvernul condus de Ciolacu pare să fie în faza de pregătire a…
Deși cu întarziere, bugetul pe anul 2024 este pe cale să prindă…
Profesorii care au activat în anul școlar 2022-2023 vor primi primele de…
Prin intermediul unei scrisori deschise, 2.500 de directori de școli și grădinițe…
În anul 2023, unii profesori nu au primit plățile restante conform ordonanței…
În școli și grădinițe a apărut o confuzie după actualizarea aplicației de…
Potrivit declarațiilor președintelui Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Hare”, Marius Nistor, în…
Începând cu luna iulie 2023, profesorii și angajații din sistemul de învățământ…
Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Neamț, de anul școlar următor, profesorii care predau…
Angajații din Învățământ vor beneficia de creșteri salariale ce vor porni de…
Joi, în timpul ședinței de Guvern, Ligia Deca, ministrul Educației, a făcut…
Într-un comunicat de presă comun, asociațiile elevilor susțin: „Ministerul Educaţiei a anunţat…
Luni, președintele CNCD, Csaba Asztalos, a transmis că important ar fi să…
Duminică după-amiază, reprezentanţii federaţiilor sindicale au anunțat CONTINUAREA GREVEI GENERALE DIN EDUCAȚIE,…
Guvernul Ciucă a adoptat cu forța noua modalitate de salarizare a profesorilor,…
De la 1 iunie 2023, vor crește salariile de bază ale lucrătorilor…
Joi, 25 mai, peste 1500 de sindicaliști s-au adunat, în Piața Victoriei…
Oferta Guvernului pentru încetarea grevei în educație a fost respinsă joi, în…
Mihai Cosmin Pop, șeful Inspectoratului Școlar Maramureș, le-a cerut directorilor de școli…
Eduard Dumitraşcu, preşedintele Asociaţiei Române pentru Smart City (ARSC), a spus miercuri…
Duminică seara, premierul Nicolae Ciucă a transmis calendarul noii legi a salarizării…
Ministra Educației, Ligia Deca, spune că: „Salariul debutantului este în jur de…
Sindicatele din Învățământ au anunțat începerea grevei profesorilor ce va începe de…
Situație mai mult decât bizară - un șofer la Ministerul Educației a…
În contextul în care se definitivează și se parafează noile Legi ale…
FSE Spirt Haret și FSL, cele două mari federații sindicale din Învățământ,…
Bani mai mulţi pentru profesori VIDEO/ Bani mai mulţi pentru profesori! Vezi…
Ce se întâmplă cu salariile profesorilor de la Centrul de Excelență Profesorii…
Sign in to your account