logo
RNTV Live

GREVĂ ÎN EDUCAȚIE: „textul OUG 53/2023 este nemulţumitor, greva continuă”

image-2023-05-26-26291167-0-greva-profesorilor
Andrei-Vlăduț Gușter

Duminică după-amiază, reprezentanţii federaţiilor sindicale au anunțat CONTINUAREA GREVEI GENERALE DIN EDUCAȚIE, menţionând că „textul OUG 53/2023 este nemulţumitor”.

Comunicat semnat de Simion Hăncescu, preşedintele FSLI şi Marius Ovidiu Nistor, liderul FSE Spiru Haret: „Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret”, în numele salariaţilor din învăţământ ale căror drepturi şi interese le reprezintă, cer în continuare Guvernului şi partidelor aflate la guvernare să-şi asume printr-un act normativ articolul scos din Legea Învăţământului Preuniversitar.

Articolul nu a fost inclus nici în textul OUG 53/2023, ci doar în Nota de fundamentare a ordonanţei, potrivit căruia salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic. Această atitudine a Guvernului României este interpretată ca o neasumare a Executivului de a aplica principiul menţionat mai sus în noua lege a salarizării.”

Reprezentanții sindicatelor din educație, atrag atenţia că salariaţii din învăţământ aflaţi în grevă sunt nemulţumiţi şi de promisiunea Guvernului de a aplica ipotetica grilă de salarizare pentru învăţământ în maximum trei ani. Aceștia solicită scurtarea acestei perioade.

De asemenea, ei menţionează că şi majorările salariale prevăzute în OUG 53/2023 au fost respinse de federaţiile sindicale, după consultarea membrilor de sindicat aflaţi în grevă, aceştia considerând sumele prea mici.

„După cum am spus încă de la început, această grevă nu este doar pentru salarii. Acest protest extrem este şi despre viitorul educaţiei, despre percepţia pe care o are societatea asupra meseriei de dascăl. Însă, modul în care Guvernul şi liderii partidelor politice aflate la guvernare au gestionat evenimentele ce s-au desfăşurat începând cu 10 mai 2023 (primul miting organizat de angajaţii din învăţământ).

Până în prezent ne face să credem că, după ce se va încheia această grevă, vor reveni la vechile obiceiuri, adică: vor continua să nu investească în educaţie şi în angajaţii din învăţământ. Aici, domnilor politicieni, domnule Preşedinte, este problema.

Nu ne-aţi convins că, după încheierea grevei, veţi investi cu adevărat în acest domeniu. Iar primul exemplu în acest sens este că nu v-aţi asumat printr-un act normativ că, odată cu apariţia noii legi a salarizării, salariul profesorului debutant va fi cel puţin egal cu salariul mediu pe economie”, se mai arată în comunicat.

Sursă: AGERPRES

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor