logo
RNTV Live

Femeia de care vrea să scape Dobre a devenit lider de sindicat în primărie!

comisia de disciplină Adrian Dobre ia măsuri
Ciprian Radu

Nicoleta Crăciunoiu este lider de sindicat al Primăriei Ploiești

Sindicatul angajaților din Primăria Ploiești și-a ales azi liderul. Candidat unic, Nicoleta Crăciunoiu, șefa direcției Economice, a fost aleasă lider de sindicat, conform Actualitatea Prahoveană

Nicoleta Crăciunoiu este persoana care s-a aflat practic în centrul unora dintre cele mai controversate probleme cu care s-a confruntat municipalitatea în ultima vreme.

Scandal după scandal

Directoarea economică a fost arătată cu degetul de antrenorii și de sportivii de la CSM Ploiești, după refuzul acesteia de a da aviz plăților. Faptul a dus la blocarea activității pentru o lungă perioadă. Ploieștiul a devenit celebru prin imaginile cu copiii de la înot care se antrenau în fântâna din Centru.

Alt scandal a fost generat de situația dezastrouasă în care se află TCE Ploiești. Direcția economică condusă de Nicoleta Crăciunoiu nu a avizat acoperirea diferențelor dintre venituri și cheltuieli. TCE e în colaps, iar conducerea societății a anunțat că acționează în judecată municipalitatea.

CITEȘTE și  Cine mai salvează TCE? Datorii uriașe, blocaj la Primăria Ploiești!

Nicoleta Crăciunoiu a devenit lider de sindicat prin voința angajaților Primăriei Ploiești, la momentul în care se prefigurează un nou scandal.

Dobre vrea să scape de Crăciunoiu

Primarul Adrian Dobre vrea să scape de șase directori din primărie. Mai ales de Nicoleta Crăciunoiu!

Cei șase directori sunt, se pare incomozi atât primarului Dobre, cât și city managerului Teodora Marin, dar și consilierului edilului, Eugen Prună. Soluția găsită – desființarea posturilor prin modificarea organigramei Primăriei.

CITEȘTE și Decizie surpriză! De cine vrea să scape primarul Adrian Dobre

Concret, posturile  de conducere din cadrul Direcției de Patrimoniu, Direcției Economice, Direcției Tehnic Investiții și Direcției Comunicare, Relații Publice o să dispară. Urmează să fie create noi structuri la conducerea cărora vor ajunge persoane agreate de Primăria Ploiești.

CITEȘTE și  Modificările de organigramă ale primarului Dobre, contestate de secundul său, Cristian Ganea

Alegerea Nicoletei Crăciuniu vine într-un context delicat și din alt punct de vedere. Liderii de sindicat trebuie chemați la consultări pentru stabilirea veniturilor, conform legii salarizării bugetarilor!

 

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor