Sport

Voleibaliștii ploieșteni, victorie scurtă și cu Steaua!

Aseară, la Sala Sporturilor „Olimpia”, s-au desfășurat meciurile din a doua zi a turneului amical organizat de Tricolorul LMV Ploiești,…

Victorie pentru CSM Ploiești, la debutul în cupele europene!

Handbalistele CSM-ului, adevărate eroine în condițiile în care deplasarea aceasta a arătat ca în povestea Cireșarilor, au reușit să se…

Petrolul învață pasul de defilare!

Meciul a debutat cu un moment special, fosta glorie a Petrolului, Virgil Dridea, dând lovitura de începere în uralele celor…

Același “Pomul Verde”, aceiași efervescență!

Ca într-un film serial așteptat săptămânal, suporterii Petrolului care vor să se întâlnească cu fotbaliștii înainte de meciul oficial, își…

Debut cu victorie la turneul din „Olimpia”

După primul meci al zilei în care Steaua București a realizat surpriza învingând pe CS Arcada Galați, scor 3:0 (29:27,…

Trofeul Ligii Campionilor ajunge săptămâna viitoare în România!

Cupa va putea fi admirat în trei orașe, Iași, Bacău și București, urmând a fi adusă în țara noastră, marți,…

Alex Bologa, complet nevăzător, a adus României prima medalie la Jocurile Paralimpice!

Judoka Alex Bologa, complet nevăzător, a câştigat medalia de bronz la Jocurile Paralimpice de la Rio la judo nevăzători, categoria…

Începând de astăzi, turneu amical de volei, la Sala „Olimpia”!

Tricolorul LMV Ploieşti va organiza un turneu amical de volei, la Sala Sporturilor „Olimpia”, în perioada 9-11 septembrie, la care…

Serena Williams a fost eliminată în semifinale la US Open!

Serena Williams a fost învinsă în două seturi, 6-2, 7-6 (7/5), de Karolina Pliskova din Cehia, cap de serie numărul…

Messi a jucat un meci cu nevăzătorii din naționala paralimpică a Spaniei

Barcelona a marcat startul Jocurilor Paralimpice de la Rio - varianta Jocurilor Olimpice pentru persoanele cu dizabilități - printr-un joc…

Echipa de handbal feminin pleacă, mâine, în Insulele Feroe!

Echipa de handbal feminin a CSM Ploieşti se va prezenta la meciul din primul tur al Cupei EHF, programat sâmbătă,…

Mihaela Tivadar: “La Ploiești am întâlnit ucigașii de vise!”

Imediat după antrenamentul de aseară, handbalista CSM-ului, Mihaela Tivadar, a părăsit definitiv Ploieștiul alegând să stea departe de toată mizeria…