Luni, europarlamentarul PMP Eugen Tomac scrie că în perioada 8-9 Iunie are loc şedinţa Consiliului JAI la Luxembourg. Reuniunea este ultima organizată…
Luni s-a produs o explozie neurmată de incendiu s-a produs, la un apartament la etajul 2 situat pe strada Răcari…
Luni traficul feroviar spre şi dinspre Amsterdam, este paralizat de către o pana de calculator, precum şi în alte părţi…
Un șarpe de peste 150 de centimetri a fost îndepărtat printr-o intervenție a jandarmilor din Mehedinți. Acesta se încolăcise printre…
Cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, Președintele Klaus Iohannis declară că prin implementarea măsurilor asociate economiei circulare, volumul de plastic care…
Vacanța Regelui Charles al III-lea continuă în Valea Zălanului, în cătunul din Covasna unde iese în fiecare zi să se…
Un autoturism, dat în atenție în cadrul dispeceratului Poliției municipiului Ploiești întrucât existau indicii alarmante. Ieri, în jurul orei 00.30,…
Șofer urmărit în trafic de către polițiștii rutieri din Mizil! Existau informații foarte grave despre acesta! În cursul nopții trecute,…
Cum este vremea la Cota 2000, în ultima zi de week-end prelungit? Cei care au ales muntele pentru petrecerea minivacanție…
Planificați din timp călătoria, dacă veniți de la mare sau vreți să plecați spre Constanța. Rute alternative Poliția Română recomandă conducătorilor…
Un șofer beat și drogat a omorat un tanăr de doar 18 ani. Polițiștii prahoveni fac cercetări! Tragicul eveniment s-a…
Ce este bine să se facă astăzi, în cea de-a doua zi de Rusalii. Sărbătoarea continuă si astăzi. Creștinii marchează…
Sign in to your account