poza grup Gent 2017

Evoluții meritorii, la Gent, pentru gimnastele de la CSM Ploiești

Cea de-a XX-a ediţie a Turneului Internaţional FIG „Happy Cup” a avut loc la Gent (Belgia) reunind la start peste 150 de sportive din 25 țări printre care și România. Au participat atât formații naționale cât și echipe de club.

La categoria junioare, CSM Ploiești a fost reprezentată de Denisa Stoian şi Miruna Ciocîrlan, elevele antrenoarei Simona Puiu.

La capătul unui concurs extrem de dificil, la care s-au experimentat și câteva noi reguli de jurizare, Denisa a reușit o clasare mai mult decât meritorie, locul VI în proba individuală. Iar Miruna, plătind tribut unor mici greșeli, a terminat pe poziția a XVIII-a din cele peste 50 de sportive înscrise la această categorie.

Concluziile Lilianei Băescu

Coordonatoarea secţiei de gimnastică ritmică a clubului, Liliana Băescu – prezentă la Gent şi în calitate de arbitru internaţional – a declarat la puține momente după aterizare:

“A fost o întrecere extrem de dificilă, structurată la toate nivelurile, senioare, junioare și prejunioare, la care fetele noastre s-au prezentat bine. Nu spun foarte bine, pentru că nici nu am fost pregătite foarte bine! Federațiile fiecărei țări au mizat pe sportive care să anticipeze startul de sezon care precede calificările pentru Jocurile Olimpice! Rezultatele finale ale Denisei și ale Mirunei sunt peste competiția de acum o lună, de la Brno! Și, sperăm, vor fi mai slabe decât cele pe care le vom avea la  turneul de la Madrid, luna viitoare!” a spus Liliana Băescu.

Câteva aprecieri și despre prejunioare

În cadrul discuției cu oficialul CSM, aceasta a ținut să vorbească și despre eșalonul doi al secției din cadrul CSM. Și să transmită și unele gânduri!

„În ceea ce privește prejunioarele, atât Rebecca Gabriela Constantin cât și Sabina Enache şi Anisia Drăgan s-au întrecut să țină pasul cu foarte pregătitele și talentatele colege din alte țări, pe alocuri acestea și reușind! Este nevoie, însă, de multă muncă și sacrificiu iar ele au văzut asta în concurs! Contează mult orice astfel de experiență, oricum mult mai mult decât încercăm noi să le povestim la antrenamente! Aici s-au convins, s-au supărat, au lăcrimat, s-au ambiționat! Așteptăm rezultate superioare la turneul de luna viitoare, din Spania! Nu vreau să nu pomenesc și despre ajutorul acordat de sponsorii generoși, DIP Express, OBC Edil Container, Sprinten Infomar şi Med Tub Machines Tools, cu toții prieteni ai sportului, ai gimnasticii ritmice” a conchis oficiala de la CSM Ploiești.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *