A fost cu adevărat multă bucurie, dar și foarte multă mișcare. Nu a contat că aveau doar trei ani, sau chiar peste 65, sau că erau într-un scaun cu rotile. Cu mic cu mare, zeci de ploieșteni s-au înscris la crosul organizat în cadrul Festivalului ”Bucurie în Mișcare”, la sala sporturilor din Ploiești. Vorbim de cea mai mare campanie de promovare a mișcării de masă, iar ploieștenii nu au stat deoparte.
După ce cei mai mici alergători au terminat cursa, a venit rândul crosului la care s-a înscris toată familie, iar competiția s-a încheiat cu crosul adulților.
La cros au participat și mai mulți ploieșteni în scaun cu rotile care au demonstrat că dacă vor să facă mișcare, nimic nu-i poate împiedica.
Distracția în mișcare ține până duminică seară. Iar amatorii se pot mișca încercând toate genurile de sport, de la tenis și până la ski pe asfalt, dar se pot înscrie și în competiții de dans, sărituri în saci sau baschet.
GALERIE FOTO: