În ultimele trei zile ale săptămânii precedente, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au acționat, atât în mediul urban, cât și în mediul rural, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice din județ.
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au acționat cu preponderență pentru prevenirea și combaterea faptelor cu violență, acționând în zonele aglomerate și pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, fiind folosite în acest sens aparatele etilotest și cele drugtest.
Astfel, au fost organizate și desfășurate 24 de acțiuni cu efective mărite, în urma cărora au fost legitimate peste 1.500 de persoane, au fost controlate peste 1.400 de autovehicule, și au fost verificate 36 de societăți comerciale.
Pentru reducerea numărului de accidente produse pe fondul consumului de băuturi alcoolice și de substanțe psihoactive, au fost efectuate peste 580 de testări cu aparatele etilotest și drugtest.
Pentru abaterile constatate, polițiștii prahoveni au aplicat mai mult de 650 de sancțiuni contravenționale, cele mai multe dintre acestea fiind aplicate la regimul circulației, amintind aproximativ 150 de sancțiuni aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 20 bicicliștilor și pietonilor pentru indisciplină în trafic, 4 pentru conducătorii auto care au efectuat depășiri neregulamentare- în valoare totală de aproximativ 160.700 de lei.
Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut 30 de permise de conducere și 28 de certificate de înmatriculare.
10 dintre permisele de conducere au fost reținute pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 4 pentru conducerea unui autovehicul sub infleunța alcoolului, 4 pentru efectuarea de depășiri neregulamentare, două pentru neacordare prioritate de trecere pietonilor care au acest drept, iar restul pentru alte abateri de la normele rutiere.
Totodată, în cele trei zile, polițiștii prahoveni au constatat 5 infracțiuni, 3 dintre acestea pentru nerespectarea legislației rutiere.
Acțiunile au beneficiat de sprijinul mai multor structuri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, dar și de cel al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova.
Totodată, la activități au participat și reprezentanți ai Registrului Auto Român.
Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, motiv pentru care recomandăm cetățenilor să respecte normele de conviețuire socială, iar participanților la trafic să respecte normele privind circulația pe drumurile publice.
Exemplu:
La data de 6 august a.c., cu ocazia activităților desfășurate de polițiștii din cadrul Secției nr.1 de Poliție Ploiești, în parcul Toma Socolescu din municipiu, aceștia au identificat și depistat un bărbat în vârstă de 72 de ani care avea asupra sa un obiect tăietor-înțepător.
Bărbatul a fost condus la sediul unității de poliție în vederea audierii.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de portul, fără drept, de obiecte periculoase.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.