logo
RNTV Live

Termo Ploiești, pierderi de 30 milioane lei. Nu a reușit încă să emită facturi populației

cl_nov
Dumitrescu Vlad

Consiliul Local Ploieşti a aprobat joi, în cadrul unei ședințe extraordinare, bugetul de venituri şi cheltuieli al operatorului Termo Ploieşti. Acesta prevede venituri de 39 de milioane lei şi cheltuieli de 69 milioane. Practic vorbim de 30 milioane pierderi. Asta în contextul în care societatea nu  a început emiterea facturilor către populațiva începe, ceea ce va duce la o echilibrare a bugetului. De altfel, alte venituri ar urma să fie încasate prin cogenerarea energiei electrice.

Conform bugetului Termo Ploieşti, achiziţia de combustibil ar urma să coste  42,9 milioane de lei, la care se mai adaugă cheltuieli indirecte şi pentru producţie în valoare de 13,9 milioane. Cheltuielile de personal, pentru această perioadă de aproape două luni şi zece zile de la înfiinţare şi până la încheierea anului, sunt estimate la aproape 8,5 milioane de lei. În mod interesant, bugetul include şi bonusuri de aproape 400.000 de lei.

“Până acum, din banii Consiliului Local s-a cheltuit o sumă serioasă fără să existe un buget. Problema pe fond este cum încălzim ploieştenii. Şi atunci aprobarea bugetului pune în postură ce a mai rămas pe la Termo la nivel de conducere să cumpere gaz şi să facem un lucru simplu, corect şi clar, şi anume să dăm apă caldă şi căldură ploieştenilor. Este un buget deficitar, pentru că încă nu au reuşit performanţa să-şi facă calculul pe ce încasează. Am vorbit cu membrii comisiei nr. 1, de buget-finanţe, pentru că abia mâine seară vom şti care este evaluarea pe furnizarea de energie electrică, lucru care, implicit, înseamnă nişte bani ce intră în bugetul societăţii. Bugetul trebuie votat, pentru că în acest fel vom putea cumpăra gaz şi de pe 19 în continuare să furnizăm apă caldă şi căldură ploieştenilor”, a declarat primarul în timpul şedinţei.

La rândul său, preşedintele comisiei de buget din Consiliul Local Ploieşti, Paul Palaş, a susținut că bugetul, deşi “neconform”, a fost votat de nevoie, solicitând celor de la Termo Ploiești să prezinte un proiect de rectificare prin care să propună echilibrarea acestuia.

“Am avut de aprobat un buget care, în opinia mea, n-a fost unul conform. Dar Consiliul Local, aşa cum ştiţi, aprobă oportunitatea. În cazul de faţă, n-am vorbit doar despre oportunitate, am vorbit despre o necesitate absolută de a nu lăsa Ploieştiul fără căldură. În mod evident, bugetul aflat astăzi în discuţie a fost unul neconform, drept pentru care am dat dispoziţie celor de la Termo şi în special Consiliului de Administraţie, cel respobsabil în faţa legii, să revină cu un proiect de rectificare prin care să propună echilibrarea bugetului, aşa cum este firesc, identificând surse de venit şi sugerându-le şi unde să caute. În acelaşi timp, insist rugând pe cei care au forţa să numească oameni în această societate, să facă o analiză mai atentă a ceea ce este acolo, pentru că modul în care a fost prezentat proiectul de buget astăzi spune multe despre calitatea profesională a acelor oameni. Or, în cazul de faţă, cred că trebuie făcută o corectă aşezare pe funcţii. Nu e un premiu dat unei persoane să fie membru în Consiliul de Administraţie, este o responsabilitate enormă, la care se pare că actualii membri ai Consiliului de Administraţie nu fac faţă”, a susținut Paul Palaș.

Acum rămâne o singură problemă, dacă există sau nu cadru legal pentru ca Termo Ploiești să factureze la valorile stabilite într-o hotărâre a Consiliului Local din 2019. Dezbaterile pe această temă nu s-au finalizat cu o concluzie clară, astfel că există riscul să ne aflăm pe viitor în situația în care operatorul să emită facturi pe un preț  nereglementat. Acest lucru ar duce la un blocaj atât în ceea ce privește încasarea  facturilor emise populaței, cât și a subenție a cordată de Primăria Ploiești.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor