logo
RNTV Live

Șumudică, în lacrimi, Niculescu zâmbăreț! (GALERIE FOTO)

main
Cristian Anghelescu

În această după-amiază, la sala de conferințe a Petrolului, antrenorii echipelor care vor disputa finala Cupei României, Marius Șumudică, respectiv Claudiu Niculescu, precum și trei fotbaliști – Silviu Lung și Florin Lovin de la Astra, respectiv Laurențiu Marinescu de la FC Voluntari – au participat la întâlnirea oficială cu mass-media, primii care au fost programați fiind giurgiuvenii.

După o scurtă analiză a meciului de mâine, antrenorul Mariuș Șumudică, vizibil emoționat, a avut un discurs extrem de elogios la adresa echipei sale iar când a venit vorba despre meci, ca fiind ultimul pe banca tehnică a Astrei, nu și-a mai putut stăpâni lacrimile.

Venit în 2015, antrenorul în vârstă de 46 de ani a reușit să câștige titlul de campion în urmă cu un an, calificând de asemenea echipa în primăvara europeană din Europa League.

“Le mulţumesc jucătorilor, au fost doi ani incredibili, mi-au oferit cele mai frumoase momente din viaţa unui antrenor. La început, am avut pe final o serie de şase meciuri cu victorie şi calificarea în cupele europene. Apoi mi-a deschis uşa de a clădi această echipă, am format un grup puternic, o familie adevărată, am fost şi cu bune şi cu rele, sper ca mâine să ne bucurăm de o nouă izbândă. Puteam să facem mult mai multe în play-off, vina este a tuturor, am greşit, dar suntem echipa care a jucat cele mai multe meciuri în acest an, mâine jucăm cu un trofeu pe masă. Indiferent ce se va întâmpla mâine, voi intra în cabină, cu lacrimi în ochi, şi le voi strânge mâna. A fost o perioadă frumoasă, doi ani extraordinari, m-au făcut să mă simt antrenor şi le mulţumesc din suflet. Mă doare sufletul că ne despărţim, puteau toţi să facă mult mai multe pentru ei, nu pentru mine. Dacă aş fi rămas la Astra, aş fi oprit toţi jucătorii de acum. Toţi glumesc acum că sunt trecuţi la mine pe buletin! Aş fi rămas la Astra, dacă aveam aceiaşi jucători”, a declarat Şumudică.

Imediat după plecarea oficialilor giurgiuveni, au ajuns la conferință omologii de la Voluntari.

Antrenorul lor, Claudiu Niculescu a rezumat confruntarea de mâine: ”Vom face tot ce putem pentru a câştiga trofeul, ar fi o mare performanţă. Suntem out-sideri, este clar că echipa lui Șumi, campioana României, este mult peste noi! Suntem nerăbdători, mai avem câteva ore, sper să ne găsească apţi sută la sută. Am plecat cu şansa a doua şi în semifinale, am ajuns aici meritat după o dublă cu CSU Craiova pe care am dominat-o din toate punctele de vedere! Este meritul băieţilor și al antrenorilor care au fost la echipă, poate puțin și al meu! Astra este favorită, e normal să fie aşa, putem spune că e campioana en-titre, ca nu ştim acum cine e campioană! Despre meciul în sine știu doar că ne lipsesc două piese de forță, Florin Cernat, accidentat, și Hrvoje Spahija, suspendat! Este rândul celorlalți să arate că merită onoarea de a lupta pentru câștigarea unui așa de mare trofeu”, a declarat și Claudiu Niculescu, antrenorul de la FC Volutnari.

Pentru ploieșteni, singurul motiv serios de a veni să vadă finala ar fi că foștii “petroliști” Laurențiu Marinescu, respectiv Constantin Budescu, sunt liderii formațiilor lor!

Finala Cupei României va avea loc mâine, de la ora 20:45, după o altă finală ce se anunță a fi disputată, Academia Hagi – UTA, partidă contând pentru finala la U-19, joc care va începe la ora 17:00.

 

 

 

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor