Sursă foto: Liga 2 - ProSport

Stadionul„Eugen Popescu” din Târgoviște, inaugurat (nefast!) acum două luni la meciul dintre Chindia și FC Voluntari (2-2), care a consemnat retrogradarea dâmbovițenilor în Liga a II-a, a fost inundat în întregime după o ploaie puternică produsă miercuri dimineață.

Ploaia torențială a fost atât de puternică încât sistemul de drenaj al arenei abia inaugurate din Târgoviște nu a făcut față cantităților de apă revărsate peste gazon.

Nu doar suprafața de joc a avut de suferit, ci și încăperile din interiorul stadionului. „Noua tribună”, vestiarele și birourile de la stadion au fost și ele inundate.

*De menționat este sensul expresiei „noua tribună”: un sector al Tribunei I a fost construit, printr-o improvizație a arhitecților, în jurul unei clădiri din apropierea stadionului, fiindcă autoritățile nu au obținut acceptul de a o demola.

Cristian Daniel Stan, primarul municipiului Târgoviște, a publicat, după oprirea ploii, fotografii pe conturile personale de socializare, arătându-le cetățenilor starea arenei – pista de atletism era aproape uscată. Edilul menționează că de vină pentru inundația de pe arenă ar fi de fapt sistemul de canalizare stradal, care nu a făcut față ploii.

„Stadionul „Eugen Popescu”, «inundat»! Și a plouat torențial în prima parte a zilei, peste 30l/mp în câteva ore, atât de tare încât rețeaua de canalizare stradală, de 1,6 m diametru, a fost insuficientă! Normal că a fost apă pe teren un anumit interval de timp! La iarnă, posibil să fie zăpadă! a scris, ironic, primarul.

Stadionul „Eugen Popescu” a mai avut însă și alte probleme, potrivit redacției de la Gazeta Sporturilor. De la cele tehnice întâmpinate la construirea tribunei până la desprinderea unei prelate, din cauza vântului, arderea unor becuri din nocturnă sau chiar o altă inundație, cu doar trei zile înaintea inaugurării, toate aceste probleme nu pot fi, desigur, puse doar pe seama naturii, a norocului sau a ghinionului.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *