logo
RNTV Live

Și femeile din penitenciar au parte de surprize în luna Martie

Penitenciarul de Femei Ploieşti angajează psiholog
Erika Stoica

Și femeile din penitenciar au parte de surprize în luna Martie

Luna martie este o lună dedicată femeii și un prilej potrivit de a le acorda o atenție specială femeilor deținute din Penitenciarul de Femei Ploiești Târgșorul Nou. Cu această ocazie activitățile care se vor desfășura în această lună vin să împlinească nevoi diverse, la nivel emoțional, relațional și spiritual.

Activitățile dedicate acestei perioade au debutat încă de la începutul lunii, prin pavoazarea secțiilor de deținere și a spațiilor destinate activităților de reintegrare socială cu ornamente specifice și organizarea de activități educaționale și de asistență psihosocială dedicate zilelor de 1 și 8 martie. Astfel, pe parcursul lunii martie se derulează ateliere ocupaționale care vizează confecționarea de obiecte decorative specifice acestei perioade, activități sociale destinate facilitării și menținerii legăturii cu copiii și familia, activități moral-religioase și spectacole susținute de colaboratori externi.

Pentru promovarea tradițiilor legate de zilele de 1 și 8 martie, precum și pentru a evidenția importanța actului de a dărui, au fost oferite tuturor persoanelor custodiate mărțișoare realizate în cadrul atelierelor de creație organizate în penitenciar. De asemenea, cu sprijinul colaboratorilor externi, în toamna anului 2022 au fost sădiți în sectorul agrozootehnic bulbi de lalele, iar la începutul lunii martie 2023 aceștia au fost plantați în ghivece care au fost oferite pentru înfrumusețarea fiecărei cameră de deținere.

Voluntarii organizațiilor neguvernamentale colaboratoare desfășoară în această lună activități specifice prin care provoacă persoanele private de libertate să se redescopere ca femei, să se cunoască mai bine pe ele însele, să învețe cum să-și gestioneze conflictele, să relaționeze armonios cu cei din jur și să aprofundeze dimensiunea spirituală a vieții. 

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor