logo
RNTV Live

Primarul Andrei Volosevici: Am reușit să obținem finanțarea necesară pentru echipamentele de specialitate necesare pentru dotarea laboratorului de radioterapie

av_august
Dumitrescu Vlad

Primarul Municipiului Ploiești, Andrei Liviu Volosevici, informează comunitatea locală că s-au identificat resursele financiare necesare pentru realizarea laboratorului de radioterapie la nivelul Spitalului Municipal Ploiești, unitate sanitară aflată în administrarea autorității publice locale.

Ministerul Sănătății, prin Unitatea de Management al Proiectului Băncii Mondiale (UMPMB), are în derulare Proiectul privind Reforma Sectorului Sistemului Sanitar – Îmbunătățirea Calității și Eficienței Sistemului Sanitar, finanțat prin Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD), proiect nr. 8362RO, ratificat prin Legea nr.179/16.12.2014.

În cadrul subcomponentei de radioterapie din cadrul proiectului menționat se are în vedere realizarea unor investiții destinate dezvoltării rețelei publice naționale de radioterapie, Spitalul Municipal Ploiești fiind una dintre potențialele unități beneficiare ale proiectului.

Precizăm, totodată, că proiectul BIRD 8362RO a fost prelungit de la data de 31.03.2021 până la data de 31.12.2024, până în momentul de față fiind finalizată evaluarea tehnică a tuturor centrelor de radioterapie din sistemul public național, considerate pentru intervenții în cadrul proiectului BIRD 8362RO.

Astfel, la nivelul Ministerului Sănătății, au fost identificate resursele financiare pentru achiziția unui pachet complet de echipamente pentru dotarea noului laborator de radioterapie din cadrul Spitalului Municipal Ploiești, urmând ca, în luna octombrie 2021, să fie inițiată procedura de licitație internațională competitivă.

Echipamentele ce vor fi achiziționate în cadrul proiectului, ce va fi pus în aplicare în municipiul nostru, sunt: accelerator linear medical (level 1 – dual energy), CT Simulator, TPS/CS (level 1), R&V cu toate licențele, 2 seturi de sisteme de imobilizare, set complet de echipamente de dozimetrie (PSQA).

În urma dialogului pe care l-am purtat, în ultima perioadă, cu conducerea Ministerului Sănătății am reușit să obținem finanțarea necesară pentru echipamentele de specialitate necesare pentru dotarea laboratorului de radioterapie ce va funcționa în cadrul Spitalului Municipal Ploiești.

 Prin continuarea acestui proiect reușim să creștem calitatea serviciilor medicale pentru ploieșteni și să venim în sprijinul semenilor aflați în suferință care  vor putea beneficia de condiții optime de investigare, diagnosticare și tratament, fără să mai fie necesar efortul deplasării acestor persoane către alte centre similare din județele limitrofe.

Reamintesc că, lucrările de construire a Centrului de radioterapie din Ploiești sunt executate în procent de 80%, termenul de finalizare a acestora fiind luna februarie 2022.

Valoarea totală a lucrărilor de construcție este de 12.420.000 lei, fonduri ce sunt asigurate din bugetul municipiului Ploiești ” a precizat, în acest context, primarul Andrei Liviu Volosevici.

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor