POSTREVOLUȚIE: SPORT ȘI BANI, MULȚI BANI- de Cristian Felea

CRISTIAN FELEA

POSTREVOLUȚIE: SPORT ȘI BANI, MULȚI BANI

După momentul balconului din decembrie 1989, Ion “Te Leagă” Dincă este arestat de revoluționari și condamnat la moarte; ca prin noroc nu împărtășește soarta cuplului Ceaușescu. Noroc? Oare? În aprilie 1993 condamnarea lui Ion Dincă este redusă la 15 ani şi şapte luni de închisoare, din care execută după gratii cinci ani şi trei luni.

cel mai verde complex reziential

Când părăsește penitenciarul, Ion “Te Leagă” Dincă are o barbă de călugăr și pretinde că este deja întors către cele religioase. Dar nu se căiește pentru faptele sale trecute (ideea de penitență și smerenie nu este chiar cel mai simplu concept al doctrinei creștine) și nu-l uită pe Ion Iliescu, pe care îl consideră vinovat pentru lovitura de stat din decembrie 1989, pentru trădarea ideilor național-comuniste, dar și pentru propria sa condamnare la închisoare.

De fapt, atunci când Ion “Te Leagă” Dincă este eliberat din penitenciar, capitalismul era gata să-l îmbrățișeze și să-i compenseze “suferințele” îndurate în perioada de claustrare. Mai bine spus, încă din perioada în care fusese secretar de partid la interne generalul Ion Dincă strânsese legăturile cu politrucii din Securitate, așa că nu fusese chiar o problemă să-și angajeze fetele – pe Doina Nadia și pe Liliana – ca ofițeri de contrainformații pentru zona arabă.

La momentul decembrie 1989, Doina Nadia era căsătorită cu Gabriel, zis “Puiu”, Popoviciu, iar Liliana cu Nicolae Badea. Ambii sunt astăzi doi cunoscuți oameni de afaceri, cu proiecte imobiliare complexe și care unuia i-au adus o condamnare – vorbim aici de “Puiu” Popoviciu -, iar celuilalt ocazia de a se împotrivi proiectului de modernizare a arenei “Dinamo”, în perspectiva Campionatului European din anul 2020; și asta pentru că… poate.

În 1990, la vremea procesului lui Ion “Te Leagă” Dincă, familiile Popoviciu și Badea emigrează în Statele Unite ale Americii, unde familia Popoviciu primește rapid cetățenia americană. Pentru cine este cât de cât familiarizat cu realitățile americane, faptul că familia Popoviciu a primit rapid cetățenie spune multe. Multe care se văd, iată, și astăzi, când justiția din România încearcă fără mare succes să-l aducă în țară pe Gabriel “Puiu” Popoviciu, pentru a-și plăti, prin ispășirea condamnării, datoriile față de societate, pe care a păgubit-o flagrant.

Nu intru în detaliile afacerii imobiliare din zona Băneasa, pentru care Gabriel Popoviciu a fost condamnat, afacere în care este prinsă – probabil cândva justiția americană și Departamentul de Stat vor face lumină în legătură cu această situație – și Ambasada SUA la București.

Mai degrabă este de interes cum a ajuns Nicolae Badea să fie un investitor în sport și să controleze Clubul “Dinamo”, acolo unde i-a găsit un job de consilier (de fapt o rentă viageră) și lui Ion “Te Leagă” Dincă, după ce a fost eliberat din închisoare.

Nu este foarte dificil de sesizat faptul că mulți potentați postrevoluționari au urmărit cu frenezie să investească în sport, acolo unde banii pot fi ușor albiți, iar manoperele și ingineriile financiare greu dovedite. Oameni cum sunt Nicolae Badea, Ioan Niculae, Ioan Niculaie, Marin Condescu, Arpad Paszkany, Miron Cozma, Ion Țiriac, Dinel Staicu (cel care a investit, incredibil, și într-un muzeu al comunismului), Dumitru Sechelariu, Cristian Borcea, Sebastian Ghiță, Alin Simota, Ionuț Negoiță, George Copos și mulți, mulți alții, din motive diferite dar cu scopuri similare și protejați de aceeași cupolă, au început să investească în sport nu pentru a dărui, ci pentru a-și cumpăra imagine, mașini de spălat și de făcut bani cu care să-și sporească averile.

În cea mai mare parte, poveștile celor menționați anterior vă sunt cunoscute. Dosarul penal pentru care Ionuț Negoiță a fost trimis în judecată, în care este acuzat de complicitate la bancrută frauduloasă (adică un fel de tentativă de falimentare voită, cu scopul de a-și însuși active pe mai nimic), este legat de același club și arenă “Dinamo”, care aparține ministerului de interne și, cel mai probabil, de aceleași ambiții imobiliare ca și în cazul familiei Liliana și Nicolae Badea.

Înainte de a ajunge acționar la “Dinamo”, alături de Nicolae Badea, Ionuț Negoiță glosa pe marginea ideii de a construi un stadion nou pentru club la ieșirea din București, spre Glina. După ce a ajuns acționar, alături de Badea și Dragoș Săvulescu, în 2013, Ionuț Negoiță a schimbat retorica, insistând pe ideea că un nou stadion nu va putea fi construit decât în Ștefan cel Mare. Nicolae Badea a refuzat să-l creadă și nu a acceptat să renunțe la cota sa de acțiuni la club.

În 2017, când ministrul internelor, Carmen Dan, dădea din colț în colț cu privire la proiectul de modernizare a arenei din Ștefan cel Mare, s-a aflat că, de fapt, printr-o hotărâre a guvernului Adrian Năstase, asociația sportivă a lui Nicolae Badea încheiase un contract pe durată nedeterminată de folosire a arenei “Dinamo”. Un astfel de contract i-a asigurat lui Nicolae Badea o poziție excelentă de negociere și cu Negoiță, dar și cu Carmen Dan.

În cazul în care Badea ar fi cedat în 2013, cu siguranță frații Negoiță ar fi demarat un proiect imobiliar în Ștefan cel Mare, iar doamna Liliana nu și-ar fi iertat soțul pentru stângăcia de a crede în cei doi frați, care nu au ezitat niciun moment să înșele statul sau proprii clienți.

De fapt afacerile din sport, după 1990, au fost permanent cenzurate de frății mai puțin vizibile, de persoane cu funcții importante în ministerele de forță: de interne și al apărării. Recent, într-un interviu acordat Pro TV, Dan Petrescu rememora momentul 1990, când prezența naționalei de fotbal a României la campionatul mondial din Italia a fost de fapt o plasare de asset-uri pe o piață internațională avidă, modelată de reguli noi pentru transferurile de jucători străini.

Cu alte cuvinte, structurile de forță care “comandau” fotbalul intern românesc înainte de decembrie 1989 au identificat, prin câțiva reprezentanți extrem de întreprinzători, o formă rapidă de îmbogățire, prin vânzarea de jucători de fotbal ce nu aveau valoare contabilă acasă, dar erau extrem de cunoscuți, prin rezultatele echipelor de club și a naționalei, pe piața externă specializată.

Că este așa, o dovedește și scandalul dintre George “Gigi” Becali și grupul de generali ai armatei, condus de generalul Cătălin Ștefăniță Zisu. Ceea ce a funcționat perfect până la integrarea României în NATO, a început să devină problematic pentru familia Becali după 2005-2007. Generalul Zisu, promovat de Victor Babiuc și ulterior sprijinit de Gabriel Oprea, a încercat probabil o remodelare contractuală neoficială cu “Gigi” Becali, tocmai într-o perioadă în care acesta din urmă, după experiența politică și confruntarea cu justiția, era extrem de vulnerabil.

Acesta și este motivul pentru care “Gigi” Becali, un machedon condus de valori feudale tradiționale, nu a acuzat frăția generalilor de ce i se întâmplă, ci personal pe Cătălin Ștefăniță Zisu și pe protectorul său, Gabriel Oprea.

De fapt, convingerea personală a lui “Gigi” Becali este aceea că se află încă în termenii unei înțelegeri pe care a respectat-o și așteaptă ca cineva de la ministerul apărării să pună punct, la un moment dat, aventurii celui de-al doilea club “Steaua”, a cărui echipă este antrenată în prezent de Daniel Oprița. Și asta pentru că afacerile familiei Becali cu armata nu au a de-a face doar cu fotbalul.

Amănunte interesante despre cum anume a ajuns clubul “Steaua” de la Viorel Păunescu la George Becali, în ianuarie 2003, găsim în cartea-interviu publicată recent de Codin Maticiuc, în dialog cu Ion Balint, zis și “Nuțu Cămătaru” (“Viața lui Nuțu Cămătaru, dresor de lei și de fraieri”).

Valori similare, de familie feudală, dar probate inițial prin eforturi personale în afara țării, i-au apropiat pe Ion Țiriac și Ioan “Giovanni” de afacerile din sport; de ce? Pentru că aveau capacitatea demonstrată de a face afaceri și un cod de valori comportamentale specific comunităților feudale albaneze sau siciliene (de exemplu).

Dacă “Giovanni” Becali nu s-a contrazis nicio clipă și a fost egal cu sine mereu, chiar și atunci când a fost condamnat în justiție, Ion Țiriac – mult mai inteligent și versatil, dar și mult mai lacom – a procedat cu totul altfel: pe măsură ce dezvolta afaceri tot mai prospere în România și cu statul român, capitaliza și simpatia populară, până într-acolo încât să fie văzut ca o posibilă alternativă la președinția țării.

În timp, Țiriac a oferit opiniei publice felii tot mai largi de comportament și gândire aberante. Chiar dacă codul său de comportament îl validează încă la nivel de persoană în cercul apropiaților săi – suficient cât capul familiei Halep să-l investească cu încredere în negocierea unor contracte ale Simonei, nu se știe până când -, în schimb opinia publică a început de ceva vreme să-i taxeze comportamentul.

Modul în care Ion Țiriac a ales să se poziționeze în raport cu autoritățile statului român atunci când Țiriac jr. a fost acuzat, în 2004, în plină guvernare Năstase, de consum de droguri,  dar și trenarea anchetei până la prescrierea unor fapte, ori neincluderea unor probe în sprijinirea rechizitoriului au fost primele semnale că omul de afaceri nu este diferit de orice alt potentat român al momentului.


Pentru cine mai avea îndoieli, modul în care s-a poziționat public, în martie 2017, față de protestatarii din Piața Victoriei, ori în scandalul public cu BNR – în care, din nou, a luat prizonieră imaginea Simonei Halep – a creionat în tușe suficient de clare adevăratul portret al celui care este Ion Țiriac.

Să menționăm, totuși, că Ion Țiriac a investit în construcția unui patinoar la care au acces în special tinerii hocheiști, probabil în amintirea primelor sale performanțe sportive. Cam puțin pentru o avere atât de mare!

Fără să fie tot atât de răsunătoare precum cazurile Badea, Becali-Zisu ori Țiriac, afacerile în care au fost implicați Arpad Paszkany și Marin Condescu sunt pilduitoare pentru modul de acțiune din provincie, acolo unde controlul asupra puterii mai pronunțat decât în capitală. Iar decuplarea de resurse și putere a unor astfel de personaje este arareori posibilă doar prin eforturile justiției locale, ori a segmentelor de cetățeni activi civic.

Ambii sunt asociați cu cele mai bune rezultate sportive ale echipelor de club în care au investit banii altora și au cules profituri personale: bani și imagine. Marin Condescu, în calitatea sa de lider sindical al minerilor din zona Olteniei, angrenat în jocuri politice majore și acuzat penal de cârdășie cu directorii companiei pentru modul oneros în care a beneficiat de despăgubiri la strămutarea unor gospodării din comuna Fărcășești (Gorj) a ajuns să fie urmărit penal și pentru infracțiunile de evaziune fiscală și spălare de bani, în calitatea sa de președinte al clubului de fotbal “Pandurii” din Târgu Jiu.

Pe de altă parte, Arpad Paszkany a reușit să obțină o achitare în fața justiției pentru infracțiunile de care era acuzat. În tot timpul în care a făcut obiectul problemelor cu justiția, omul de afaceri clujean a făcut un pas înapoi, ca imagine publică asociată cu clubul de fotbal “CFR” Cluj, dar nu și în ceea ce privește controlul efectiv al afacerilor clubului, chiar dacă acesta se afla în insolvență și trebuia să fie administrat independent, sub protecția legii.

Să nu uităm însă că am plecat, în expunere, de la un tipar oarecum axiologic al unui prototip de persoană, și anume cel reprezentat de Ion “Te Leagă” Dincă. Dintre personajele enumerate, de acest prototip se apropie cel mai mult, paradoxal, tocmai Ion Țiriac. De ce? Tocmai pentru lipsa de consecvență între lista de valori afișate și cinismul negării lor intime.

Toți ceilalți pot fi emuli sau copii mai mult sau mai puțin reușite. Dar au fost mereu consecvenți cu sine. Mai ales cei din familia Becali, care nu și-au trădat simplitatea și valorile de familie păstrate de machedoni: ”Pentru mine a fost o perioadă grea, o experiență de viață, chiar dacă a fost una urâtă. Aș mai fi avut vreo 50 de zile. Deci nu mi s-a facut vreun mare favor. Toată lumea a facut 50-55% din pedeapsă, eu am făcut 90-95%. Dar probabil că trebuie să facă cineva pușcărie!”, declara Victor Becali.

Poate deliberat am omis să-l aduc în discuție pe George Copos. N-a fost niciodată mai mult decât un politruc, care a reușit să crească în afaceri doar puțin peste limita competenței sale. Aproape că nimeni de la clubul de fotbal “Rapid” nu vrea să-și mai aducă aminte de el. Și totuși, trebuie să ne obișnuim cu ideea că oameni ca el, ca Țiriac, “Puiu” Popoviciu ori Badea, alții și alții ca ei și politicienii cu care se află în conexiune, ne hotărăsc, de multe ori, destinele.

arnos 6 oua

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here