Un deținut, în vârstă de 41 de ani, a fugit din Secția Exterioară Movila Vulpii a Penitenciarul Ploiești. Acesta era condamnat definitiv la 3 ani de închisoare pentru furt calificat.
„Sâmbătă, 18.04.2020, în jurul orei 1615, s-a constatat că deţinutul LUPU ONOREL, în vârstă de 41 de ani, condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de
libertate de 3 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de Furt calificat, clasificat în regim deschis, a părăsit Secția Exterioară Movila Vulpii, aparținând
Penitenciarului Ploiești.
În vederea capturării deţinutului, au fost dispuse măsuri specifice, respectiv: sesizarea IPJ Prahova, IJJ Prahova, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, procedându-se, totodată, la alarmarea personalului și trimiterea de echipe de căutare”, precizează reprezentanții penitenciarului într-un comunciat.
La momentul părăsirii secției exterioare, deținutul era îmbrăcat cu: pantaloni de trening de culoare bleumarin, pulover de culoare gri.
Pentru orice informaţie cu privire la persoana în cauză, apelaţi numărul unic de urgenţă 112 sau Penitenciarul Ploiești, la numărul de telefon: 0244/526.834,
0244/526.325, 0244/526.238.