logo
RNTV Live

Ploieştiul deţine agendă digitală

ploiesti_rosu
Theo Tănăsescu

Ploieştiul deţine agendă digitală. În acest sens, astăzi, primarul municipiului Ploiești, Andrei Volosevici, a semnat, contractul pentru implementarea aplicației CityApp pentru orașul nostru.

Aplicațiile software de acest gen sunt dedicate cetățenilor, rezidenți sau persoane care vizitează orașul, și reprezintă un instrument de comunicare, în timp real, între administrația publică și comunitatea locală, o agendă digitală a orașului.

Aplicația respectivă va avea menirea de a îmbunătăți direct modul de desfășurare a serviciilor publice locale. De asemenea, va informa eficient cetățenii cu privire la administrarea orașului și derularea evenimentelor importante urbane. Astfel, aceasta va pune la dispoziția utilizatorilor și o secțiune de informare rapidă prin comunicatele de presă și informațiile publice emise de către Primăria Municipiului Ploiești – Push Notification.

Agendă digitală

Implementarea acestui software va permite municipalității ploieștene să obțină un feedback, în timp real, prin intermediul situațiilor din teren ce vor putea fi sesizate de cetățeni, dar și prin sugestiile transmise de către aceștia cu privire la îmbunătățirea calității serviciilor publice.

CityApp va fi dezvoltată în municipiul Ploiești, urmând să devină un suport digital pentru ploieșteni, prin care aceștia, persoane fizice sau juridice, vor putea sesiza direct o serie de aspecte care țin de atribuțiile municipalității sau vor putea interacționa în sensul realizării unei promovări active a municipiului nostru, implicit a evenimentelor sau activităților de interes public general organizate în orașul nostru.

Utilizarea CityApp le va oferi cetățenilor posibilitatea de a avea un rol activ în cadrul comunității locale, dar va permite și o colaborare directă între Primăria Municipiului Ploiești și agenții economici locali, în sensul susținerii și dezvoltării locurilor de interes public ale orașului nostru.

Aplicația menționată poate deveni un instrument digital eficient pe care îl pot utiliza ploieștenii și persoanele care vizitează orașul nostru, care să ofere informații actualizate privind punctele de interes public și destinații din municipiul nostru și împrejur pentru petrecerea timpului liber, cum ar fi: obiective turistice, recomandări de la localnici, calendarul de evenimente, informații utile despre cazare, restaurante, servicii medicale sau bancare, librării, zone de agrement, etc.

Contractul “Servicii de implementare a unei aplicații software – Aplicație de tip ”City App/Alert” – pentru platformele de operare IOS și Android” a fost încheiat cu firma SC EVENTYA CO S.R.L. Valoarea contractului este de ­­­50.000 lei, fără TVA.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor