logo
RNTV Live

Ploieștenii riscă amenzi de pană la 5.000 lei. Avertismentul celor de la Primarie

alergie la ambrozie
Mihai Constantinescu

Ploieștenii riscă amenzi de pană la 5.000 lei dacă nu se mobilizează pentru a combate ambrozia

Primăria Municipiului Ploiești informează proprietarii sau deținătorii de terenuri, beneficiarii lucrărilor de construcții, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole, că au obligația de a desfășura, începând din luna iulie, în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante și apariția primelor inflorescențe, lucrări de întreținere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare sau alte lucrări și metode specifice, măsurile urmând să fie menținute până la sfârșitul perioadei de vegetație a plantei.

Ce este ambrozia

AMBROZIA (denumirea științifică „Ambrosia artemisiifolia“) este o plantă cu caracter invaziv, puternic alergenă. Expunerea la polenul acestei plante este cauza unor fenomene de tip alergic pe care le provoacă în perioada înfloririi, dată fiind cantitatea mare de polen produsă de plantă. Implicarea cetățenilor în demersurile de combatere a plantei, mai ales a celor care dețin suprafețe de teren infestate, este de natură a reduce incidența cazurilor de alergie la polenul acestei plante.

Precizăm, totodată, că în cazul în care se vor identifica locații pe domeniul public în care crește această plantă, reprezentanții Serviciului de Gospodărire Urbană vor interveni, prin mijloace specifice, în locațiile respective, astfel încât acest aspect să fie înlăturat.

Informații suplimentare legate de metodele de prevenire și combatere a plantei pot fi obținute fie de la Direcția pentru Agricultură Județeană Prahova (tel.0244-593210), fie accesând site-urile Ministerului Mediului www.mmediu.ro, Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale www.madr.ro si pe cel al Ministerului Sănătății www.ms.ro.

Pentru a semnala prezența plantei, ploieștenii se pot adresa dispeceratului Primăriei Municipiului Ploiești (tel.0244 984),  S.C. Servicii de  Gospodărire Urbană Ploiești (tel. 0244 977), sau Poliției Locale (tel.0244 954).

Dac[ nu se combate ambrozia, ploietenii riscă amenzi. Nerespectarea obligațiilor legale constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1 000 lei la 5.000 lei  pentru persoanele fizice și cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice.

Vezi și https://portal.republikanews.ro/un-prahovean-a-amenintat-ca-va…/

Vezi și https://portal.republikanews.ro/penitenciarul-de-femei-2/

Vezi și https://portal.republikanews.ro/concurs-de-pescuit/

Vezi și https://portal.republikanews.ro/un-prahovean-a-ajuns-in-guiness…/

Vezi și https://portal.republikanews.ro/concurs-de-pescuit/

Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor