Este OFICIAL! Când va fi reluată furnizarea apei calde și a căldurii în Ploiești/ VIDEO

cel mai verde complex reziential

Este OFICIAL! Când va fi reluată furnizarea apei calde și a căldurii în Ploiești

Primarul Andrei Volosevici a anunțat luni, în ședința extraordinară a Consiliului Local Ploiești, faptul că furnizarea apei calde și a căldurii în municipiu va fi reluată luna această.
Mai precis, șeful executivului ploieștean a spus că „maxim” până la mijlocul lunii ploieștenii vor beneficia de serviciul de termie.
„În scenariul pe care îl avem pentru a se da drumul cât se poate de repede, intuiția îmi spune maxim 15 octombrie, dacă nu și mai devreme, atât la apă caldă, cât și la căldură”, a declarat Volosevici.
Primarul a vorbit și despre starea tehnică a echipamentelor și instalațiilor de la CET Brazi. A spuns că nu vor fi probleme pentru a asigura serviciul de termie pe perioada sezonului rece.
”CAF 2 și TAG furnizează apă caldă și căldură până la -8 grade. (…) CAF 2 putem să-l folosim cel puțin pentru o lună, o lună și ceva. În același timp se lucrează și la Cazanul 5, lucrări care vor fi finalizate în 30 de zile. Practic în momentul în care va putea intra în funcțiune, vom începe să-l folosim, urmând ca și CAF 2 să fie reparat”, a mai susținut primarul Andrei Volosevici.

cel mai verde complex reziential

Vă reamintim faptul că, în urmă cu aproximativ o lună, Consiliul Județean Prahova a alocat fondurile necesare pentru  reparațiile demarate la cele două cazane CAF 2 și CAF2.

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

hidro
tymbark

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here