logo
RNTV Live

Organigrama aferentă noii societăți a municipalității, Termo Ploiești, aprobată/ VIDEO

Mihai Constantinescu

Organigrama aferentă noii societăți a municipalității, Termo Ploiești, aprobată

Consiliul Local Ploiești a aprobat organigrama aferentă noii societăți a municipalității, Termo Ploiești. Schema de personal prevede 316 posturi, astfel încât să se poată realiza preluarea tuturor angajaților de la fostul operator de termoficare.

Organigrama Termo Ploiești a fost aprobată în ultima ședință a legislativului ploieștean. Aceasta este una dintre etapele pe care societatea de termoficare a fost nevoită să le parcurgă pentru a putea angaja personalul din cadrul CET Brazi, aflat în prezent în șomaj tehnic. Ședința nu a fost una tensionată, însă În momentul în care proiectul de Hotărâre a fost prezentat de președintele de ședință, șeful executivului ploieștean a părăsit sala zâmbind.

Potrivit consilierului local Valentin Marcu, membru în AGA Termo Ploiești, prin acest proiect a fost preluată organigrama fostului operator, Termo Prahova.

Schema de personal prevede 316 posturi, astfel încât să se poată realiza preluarea tuturor angajaților de la fostul operator de termoficare.

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor