logo
RNTV Live

Oraşul din inima Prahovei, devenit de poveste datorită numelui şi a istoriei lui

Baicoi
Mihai Constantinescu

Puţin prahoveni îşi pot stăpâni zâmbetul din colţul gurii atunci când aud sau pronunţă numele oraşului din inima Prahovei. Este vorba despre Băicoi, oraşul care stă la baza multor serii de bancuri şi glume tocmai datorită numelui amuzant. Puţin ştiu, însă, că numele lui are o origine destul de comună.

Numele localității se pare că derivă din Bai (de la Baiu, un cioban coborât din Munţii Baiului, aflați puțin mai la nord de Băicoi – probabil primul locuitor al satului) și köy (care în cumană și turcă înseamnă sat). Toponimul Băicoi poate avea deci semnificația „satul lui Baiu”. Baiu (ulterior Baicu) a fost familia care a stăpânit cea mai mare parte a vetrei satului. Acum unul dintre cele mai frecvente nume de familie din oraş.

Istoria oraşului porneşte din vremuri foarte îndepărtate. Primele vestigii istorice descoperite pe raza orașului s-au găsit la Țintea și datează din aproximativ 341 î.Hr. Este vorba de monede dacice și un tezaur de tetradrahme. S-au descoperit și urme de așezări dacice din perioada marelui stat dac al lui Burebista (82-44 î.Hr.), precum și urme ale culturii Dridu (secolele al VII-lea–al X-lea).

Atestarea documentară a orașului datează din 20 mai 1597. a fost ziua când Manole și Necula Logofăt au primit de la domnitorul Mihai Viteazul moșia Băicoiului în schimbul moșiei Ploieștilor, unde se afla un sat moșenesc pe care voievodul a fondat ulterior un oraș.

În zilele noastre, oraşul poartă cu el istoria vremurilor trecute şi poate fi o destinaţie de petrecere a timpului liber inclusiv în perioada toamnei. Printre obiectivele turistice pe care le puteţi vizita sunt şi biserica de lemn (1790), biserica Sf. Împăraţi Constantin şi Elena (1838-1845) cu câteva icoane pictate de Nicolae Grigorescu, la vârsta de 15 ani (1853), troiţa eroilor din primul Război Mondial, conac boieresc în stil neoclasic, cu ruinele capelei (sec. XIX), statuia învăţătorului Stoica Alexandrescu, biserica din Lilieşti (1848), biserica din Ţintea (1853).

Vezi şi https://portal.republikanews.ro/spitalul-orasenesc-baicoi-va-fi…/

Vezi şi https://portal.republikanews.ro/posturile-inutile-pe-bani-multi…/

Vezi şi https://portal.republikanews.ro/ploiestenii-se-mentin-sanatosi…/

Vezi şi https://portal.republikanews.ro/o-pacienta-vindecata-de-covid-19-a-revenit-la-spital/

Vezi şi https://portal.republikanews.ro/ordine-noi-pentru-spitale-si…/

Vezi şi https://portal.republikanews.ro/a-fost-semnat-contractul-pentru…/

Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro

sursa info: wikipedia, adevarul.ro, destepti.ro, visitprahova.ro

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor