logo
RNTV Live

MTS – Amenințările ministrului Dunca

marius dunca
Cristian Anghelescu

MTS – Amenințările ministrului Dunca

Ministrul Tineretului și Sportului, Marius Dunca, a declarat, astăzi, că în viitor vor primi finanțare și premiere doar federațiile care fac performanță, precizând că proiectul de prioritizare a asociațiilor sportive va fi supusă unei dezbateri.

Declarația lui Dunca

“Am schimbat și ceva norme pentru a vedea clar ce înseamnă federație olimpică și ce înseamnă federație neolimpică. Pentru că nu putem avea aceleași premieri la sporturile neolimpice precum la cele olimpice. Pentru că, de exemplu, la cele neolimpice Campionatele Mondiale sunt din doi în doi ani, iar la cele olimpice din patru în patru ani. În perioada următoare vor primi finanțare și premiere doar cei care vor face performanță. Nu vom mai finanța doar de dragul de a cheltui banii. De acum banii se vor duce doar către perfomanță. Urmează o prioritizare a federațiilor, proiectul Ministerului Tineretului și Sportului este finalizat și va fi prezentat în fața tuturor federațiilor. De asemenea, am făcut o analiză a cluburilor pe care MTS le are în subordine, iar unele secții din unele orașe vor dispărea pentru că nu există eficiență managerială sau au doar 2-3 sportivi și nu se justifică finanțarea. Așa că vom duce banii în altă parte. Vom face de asemenea un clasament clar al cluburilor”, a spus Dunca.

Analize, analize…

“Mergem pe 15 federații care vor fi prioritizate, sunt 15 federații olimpice. Pentru că barometrul sportului românesc rămân Jocurile Olimpice. Vorbim despre istorie, tradiție, despre imaginea României la nivel internațional. Când am făcut această prioritizare am luat în calcul Campionatele Europene, Mondiale și Jocurile Olimpice din 2000 încoace. Evident, am luat în calcul și numărul de sportivi legitimați ai fiecărei federații. În spatele acestei prioritizări stau doar calcule matematice, iar prioritizarea o vom supune unei dezbateri. Vom invita toate federațiile probabil într-o săptămână sau două la sediul Comitetului Olimpic și Sportiv Român. Vom face o analiză împreună, să vedem punctele tari și punctele slabe”, a adăugat ministrul.

Finanțare doar pe proiecte

Marius Dunca a menționat că activitatea fiecărei federații va fi analizată în perioada următoare.

“Nu am făcut un procent care va merge de la buget către cele 15 federații prioritare, vom finanța pe proiecte. Anul trecut când am venit ca ministru doar am preluat dosarele, iar acum le voi analiza pe fiecare în parte. Ce au spus că fac și ce au făcut, adică rezultatul. Vrem să facem o analiză la fiecare în parte. Nu o să mai primească bani doar pentru că au venit cu un proiect către MTS. Pe care poate nu l-au făcut. De asemenea, federațiile trebuie să vină cu o strategie pe următorii 5 ani să vedem unde doresc să ajungă. Pentru că dacă ne uităm pe cererile de finanțare de acum 10 ani vedem că sunt aceleași lucruri. Trebuie să terminăm cu certurile din interiorul federațiilor și să respecte legislația în vigoare, să nu mai facă lucrurile după ureche. Vedeți ce se întâmplă, e cazul tenisului, cazul boxului… Nimeni nu vine la MTS să discute despre activitatea sportivă, au venit numai cu certuri și memorii. MTS nu este o echipă de avocați și juriști care să le rezolvăm lor problemele”, a precizat Dunca.

sursa: agerpres

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor