Fostul impresar Ioan Becali, fostul acţionar dinamovist Cristian Borcea şi fostul fotbalist Liviu Ciobotariu au fost condamnaţi, azi, de un tribunal din Liege la câte şase luni de închisoare cu suspendare pentru fraudă fiscală, în dosarul transferurilor efectuate de Standard Liege, între 1999 şi 2004!
Becali, Borcea, Ciobotariu şi alte persoane importante din fotbalul belgian, printre care Luciano D’Onofrio, Alphonse Costantin, Michel Verschueren, Ivica Mornar, Pierre Delahaye, Pierre François şi Michel Preud’homme, au fost trimişi în judecată, în 2014, fiind acuzaţi de fals, uz de fals, abuz de bunuri sociale şi fraudă fiscală, într-un dosar care se referă la transferurile efecutate de clubul Standard Liege în perioada 1999-2004.
Potrivit procurorilor, un mecanism de facturare a permis fraudarea fiscului belgian şi sustragerea de la plata impozitelor pe transferuri în cazul mai multor fotbalişti, prin vărsarea unor importante sume de bani, care reprezentau idemnizaţiile lor, în conturile unor societăţi.
Dintre cei acuzaţi iniţial, 19 persoane au negociat cu parchetul încetarea urmăririi penale, în schimbul achitării unor sume de bani. Doar nouă persoane, între care Pierre Delahaye, fost conducător al clubului Standard, au mai făcut obiectul acestui dosar. În cazul acestuia, instanţa l-a găsit vinovat de mai multe fraude fiscale, dar a hotărât suspendarea pronunţării pentru o perioadă de trei ani, considerând că n-a comis el respectivele fapte, ci doar a avut cunoştinţă de ele, în calitate de angajat al clubului. Delahaye şi-a susţinut nevinovăţia pe toată durata procesului.
Ceilalţi inculpaţi, foştii jucători Ivica Dragutinovic, Sambegou Bangoura şi Joseph Enakarhire şi impresarii Stanimir Prelic şi Alfred Kibembe au fost condamnaţi la pedepse între patru şi şase luni de închisoare cu suspendare.
Liviu Ciobotariu a fost transferat de la Dinamo la Standard Liege la începutul anului 2000.
Cristian Borcea şi Ioan Becali au fost judecaţi şi condamnaţi în martie 2014 şi în Dosarul Transferurilor de jucători din România, la câte şase ani şi patru luni de închisoare.
Ioan Becali a fost eliberat condiţionat în septembrie, după ce a executat doi ani şi şase luni din pedeapsa de şase ani şi patru luni de închisoare primită în dosarul transferurilor de jucători.
Fostul acţionar al lui Dinamo mai este judecat într-un dosar alături de Victor și Ioan Becali, pentru că i-ar fi dat mită 195.000 de euro judecătoarei Geanina Terceanu, de la Tribunalul Bucureşti, ca să dispună achitarea oamenilor de fotbal acuzaţi în ”Dosarul Transferurilor”.
sursa: digi24