Lăcaşurile de cult din Prahova, verificate de cei de la ISU Prahova

sursă foto Realitatea de Olt
omv

Lăcaşurile de cult din Prahova au fost verificate de cei de la ISU Prahova. Concret, Inspecţiei de Prevenire din cadrul ISU Prahova a executat controale de prevenire la unităţile de cult din judeţ, precum şi la cele destinate cazării persoanelor din incinta ansamblurilor mănăstireşti, în scopul depistării şi înlăturării stărilor de pericol, a cauzelor potenţiale de incendiu şi a altor nereguli specifice.

S-a avut în atenţie respectarea condițiilor de securitate la incendiu, dotarea cu mijloace de primă intervenție pentru stingerea incendiilor și starea acestora, dar și modul de amenajare a spațiilor și a locurilor folosite pentru arderea lumânărilor pe timpul slujbelor religioase. De asemenea, au fost verificate și sistemele de încălzire locală în vederea prevenirii izbucnirii unor eventuale incendii.


Preoții și personalul neclerical au fost instruiți cum să prevină situațiile de urgență, dar și cum să acționeze în cazul producerii acestora.

Accesul în biserici se va realiza astfel încât să nu se supraaglomereze lăcașul, ținând cont și de măsurile necesare pentru prevenirea răspândirii infecției cu SARS-CoV-2.

“Reamintim populației că cea mai importantă armă pe care o avem în combaterea pandemiei cu virusul SARS-CoV-2 este adoptarea unui comportament responsabil la nivel individual prin respectarea următoarelor măsuri de prevenție:
 folosiți, în mod corect, masca de protecție! Pentru siguranța dumneavoastră și a celor din jur, aceasta trebuie să vă acopere nasul și gura;
 nu vă atingeți ochii, nasul și gura cu mâinile neigienizate;
 evitați locurile aglomerate unde sunteți expuși la contact direct sau la interacțiune cu un număr mare de persoane;
 păstrați o distanță semnificativă față de celelalte persoane pe care le întâlniți.”

Toate subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Şerban Cantacuzino” Prahova sunt pregătite pentru a face faţă evenimentelor ce s-ar putea produce în această perioadă pentru ca cetăţenii să petreacă în linişte Sărbătorile Pascale.

Vezi şi https://republikanews.ro/oua-de-paste-din-toate…/

Vezi şi https://republikanews.ro/cea-mai-impresionanta-replica-a-titanicului/

Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here