logo
RNTV Live

Încep lucrările de extindere și modernizare la UPU, din incinta Spitalului Județean de Urgență  Ploiești

modernizare la UPU
Mihai Constantinescu

Încep lucrările de extindere și modernizare la Unitatea Primiri Urgențe

Încep lucrările de extindere și modernizare la UPU, din incinta Spitalului Județean de Urgență  Ploiești

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Prahova anunţă că  fost predat  amplasamentul unde vor începe lucrările de extindere, reabilitare și modernizare a Unității de Primiri Urgențe (UPU), din cadrul SJU Ploiești. Acestea vor fi efectuate în mai multe etape. Prima dată se va realiza extinderea UPU. Ulterior, vor fi efectuate lucrări de reabilitare și modernizare a actualelor spații existente, moment în care activitatea UPU se va muta, pentru o perioadă, în zona ambulatoriului.

Proiectul „Extindere, reabilitare,modernizare și recompartimentare unitate de primiri urgențe a Spitalului Județean de Urgență Ploiești” este finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020.

Valoarea totală a lucrărilor  este  de  18.566.621  de lei.  6.700.260  de lei din sumă   reprezintă cheltuieli nerambursabile iar 11.729.621,00 lei este contribuţia solicitantului în proiect.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă îmbunătățirea calității și a eficienței îngrijirii spitalicești de urgență la nivelul UPU Ploiești, potrivit CJ Prahova

Beneficiarii principalii ai proiectului vor fi pacienții din Prahova și din regiune, cei aflați  în tranzit, dar și personalul medical și auxiliar care deservește UPU. Acesta va beneficia de un spațiu de lucru modern și extins față de situația actuală, cu o dotare corespunzătoare, în măsură să asigure eficiența și siguranța actului medical de urgență.

Modernizarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, face parte dintr-un proiect amplu, derulat de Consiliul Județean Prahova. Proiectul vizează reabilitarea celei mai mari unități spitalicești din județ, sănătatea fiind una din prioritățile  administrației județene, mai anunţă sursa citată.

Vezi şi https://portal.republikanews.ro/alerta-o-persoana-cu-afectiuni-psihice-din-ploiesti-a-plecat-de-la-domiciliu-si-pana-in-prezent-nu-a-mai-revenit/?fbclid=IwAR3WMI1nDE3sUd48oSntuFZR-qsD-ejobixI5M8sixZ79bCLgzl2Sy4x-z0

Vezi şi https://portal.republikanews.ro/alerta-rapire-copil-principalul-suspect-cautat-peste-tot/?fbclid=IwAR1rL7z4TD2vZjURv-sz2LW6De02nP5FaoO40rGpeBA6qZ3sqlbv_s4viLA

Vezi şi https://portal.republikanews.ro/video-sicanare-in-trafic-in-centru-ploiestiului-au-iesit-cu-cutitul-la-un-sofer-incomod/?fbclid=IwAR0BX3pGjmesrgBeubgy7fBaeC33tcGQq7iO6-ns1TqfpiIHfvSYzwKEQDo

Vezi şi https://portal.republikanews.ro/o-ploiesteanca-de-top-si-fiica-ei-au-pornit-in-cursa-celui-mai-dur-reality-show-din-romania-asia-express/?fbclid=IwAR1zzTAvCApZQn5Ple7H5zGzoQJhOclwHIxFxbrBg_wcza45jBabslMVm4U

Vezi şi https://portal.republikanews.ro/foto-video/?fbclid=IwAR29rXgReytPdAVyyqJwfkzSNQwqZycEbIGE2tgqIwnLHfkOpHg2OnRiJfM

Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor