logo
RNTV Live

Stadiul lucrărilor de extindere și de modernizare a UPU Ploiești

lucrari_upu
Dumitrescu Vlad

Proiectul european de extindere şi de modernizare a Unităţii de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean din Ploieşti intră în linie dreaptă. Potrivit vicepreședintelui Consiliului Județean Prahova, Cristian Apostol, neînţelegerile apărute între firmele executante, care au creat întârzieri de execuție a lucrării, au fost rezolvate.  Așadar, lucrarea va fi finalizată în termen, nemaiexistând riscul să fie pusă în pericol finanţarea primită de la Uniunea Europeană.

Problemele apărute la proiectul finanțat din fonduri europene în ceea ce privește extinderea și de modernizarea Unităţii de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean din Ploieşti pare că au luat sfârșit. Cel puțin așa susține conducerea Consiliului Județean Prahova, care oferă asigurări că au fost rezolvate neînţelegerile apărute între firmele executante, care au creat întârzieri de execuție a lucrării.

”În acest moment lucrările sunt în graficul agreat cu antreprenorul și cu subcotractorul. S-au rezolvat diferențele dintre cei doi și lucrările vor fi terminate în cel mai scurt timp”, ne-a declarat Cristian Apostol, vicepreședintele Consiliul Județean Prahova.

Totodată, Apostol a anunțat și faptul că în acest moment Consiliul Județean Prahova se află în procesul de achiziție a aparaturii medicale care va deservi viitorului sediu UPU. Aceasta va fi achiziționată tot prin fonduri europene. Achiziția, în valoare de aproximativ 2,96 milioane lei, este prinsă în proiectul pricipal de extindere și modernizare a Unităţii de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean din Ploieşti.

” Suntem în procesul de achiziție în acest moment în ceea ce privește echipamentele necesare pentru UPU Ploiești. Vom rezolva în cel mai scurt timp și partea birocratică pentru achiziționarea echipamentelor medicale”, a mai precizat Cristian Apostol, vicepreședintele Consiliul Județean Prahova.

Valoarea totală a lucrărilor  este  de peste 18, 5 milioane lei (fără TVA), din care 6.700.260 de lei (FĂRĂ TVA) reprezintă cheltuieli nerambursabile.

Beneficiarii principalii ai proiectului vor fi pacienții din Prahova și din regiune, cei aflați  în tranzit, dar și personalul medical și auxiliar care deservește UPU. Acesta va beneficia de un spațiu de lucru modern și extins față de situația actuală, cu o dotare corespunzătoare, în măsură să asigure eficiența și siguranța actului medical de urgență.

Demarat la finalul anului 2019, proiectul trebuie finalizat în luna noiembrie a acestui an. În cazul în care lucrările nu vor fi executate la timp, Uniunea Europeană mai oferă un termen de grație până în data 31 decembrie 2022.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor