Încă o ţeapă dată angajaţilor SGU!

Haos la SGU

Noua conducere aflată la butoanele SGU numită prin diferite tertipuri de catre Consiliul de administratie condus de către Creţu Ionuţ si-a bătut încă o dată joc, la propriu, de peste 700 de familii ale angajaţilor societăţii.

Vă reamintim faptul că acestă conducere a fost numită de către un CA contestat in instanță. Și după ce fostul director Donald Constantin a fost mazilit peste noapte făra motive întemeiate (Donald Constantin, fostul director, a  contestat în instanță această decizie nedreapta).

Societatea SGU, de care depinde traiul a peste şapte sute de familii, este condusă de noul director general care are mai multe plangeri penale la Poliţie. Pentru sustragerea de bunuri din societate și folosirea lor in interes personal!

Plângeri penale

Panainte Marius, dir. adj. SGU, are plângere la Poliţie pentru suspiciunea de sustragere documente din instituţie precum si Paun Mihail (foto 1), având funcţia de Dir. Serv. Publice, de asemenea suspect într-un dosar penal pentru spargere corespondenţă electronică a fostului director.

SURSE – EXCLUSIV/ Plângeri penale la SGU Ploiești pentru violare de corespondență

Revenind la tema de azi, acest trio si-a batut joc din nou de angajati. Pe pagina oficială a SGU, s-a anunțat că astăzi toți angajatii își vor încasa salariile. În momentul de faţă, sunt întârzieri de 12 zile.

Încă o ţeapă dată angajaţilor SGU!!

Anunţăm, în exclusivitate, cu părere de rău pentru toţi aceşti oameni, că sursele noastre ne-au informat că aceste salarii nu vor fi plătite. Iar această postare de ieri, a fost o noua bătaie de joc marca noii conduceri SGU. Mai mult, sursele noastre ne-au mai adus la cunoștință ca noua conducere efectuează plăţi „peste rând” deşi aceşti angajaţi îşi asteaptă cu nerabdare salariile.

Anunţ SGU Facebook

Pentru că nu poate fi contactat, îl întrebăm public pe această cale si asteptăm raspuns oficial de la dl. Director Ovidiu Negulescu pentru următoarele întrebări:

1. Se vor achita salariile angajatilor SGU astăzi 22 septembrie aşa cum aţi anunţat pe pagina oficiala de Facebook a SGU încă de ieri?

2. Ce alte plăţi mai importante decât salariile angajaţilor au fost efectuate în ultima perioadă?

3. S-au facut angajări la dispoziţia directorului general făra a avea prevedere bugetara sau viză de legalitate?

3. S-au facut achiziţii ce nu corespund planului de achiziţii si investiţii al SGU fără aprobarea Consiliului de Administraţie si Consiliul Local?

Pentru o bună informare a publicului, aşteptăm cu nerăbdare răspunsul la aceste intrebari, în scopul de a le publica si rezolva acestă situaţie considerată făra precedent in ultimii cinci ani.

By rnews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *