Ieri, prefectul de Prahova a emis, cu o grabă care nu îl caracterizează, un ordin prin care „constată încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului de primar al domnului Marius Constantin Ioan- primarul orașului Băicoi”, marea vină a primarului fiind că a fost ales pe listele unui partid și candidează, la aceste alegeri, pentru un altul.

Dacă acest ordin ar fi venit simultan cu cele pentru ale tuturor celorlalți primari aflați în aceeași situație, poate că l-aș fi suspectat doar de lipsă de viziune și de pragmatism. Dar, ce să vezi?, mandatele primarilor care au trecut la PNL și candidează pentru un nou mandat din partea acestui partid, NU au încetat.

DECI, domnul prefect, reprezentantul guvernului PNL în teritoriu, aplică legea discriminatoriu și abuziv, în interesul partidului care l-a înscăunat, încercând, mișelește, să micșoreze șansele reale de a fi realeși candidaților altor partide, care au făcut performanță ca edili, așa cum este și cazul lui Marius Constantin.

ȘASE mandate, înainte de Marius, PNL a deținut puterea în Primăria Băicoi. Și N-A FOST ÎN STARE DE NIMIC!
Marius are la activ doar 3 ani. Și DIFERENȚA SE VEDE!

Abuzul prefectului este dublat și de incompetență: de dragul câtorva procente în plus, pe care, la Băicoi, cu siguranță PNL nici n-o să le vadă!, trimisul lui Orban pe pământ prahovean pune în pericol aplicarea măsurilor de prevenire a răspândirii COV-19 într-o comunitate numeroasă, puțin înaintea începerii anului școlar și a desfășurării alegerilor.

Credeți că se va ocupa acest domn prefect, al cărui nume 99,9% dintre prahoveni nici măcar nu i l-au auzit, ca școlarii din Băicoi să fie în siguranță și să își poată vedea de educație? Sau de spitalul din localitate, pe care voia, deunăzi, să-l declare, cu japca, COVID-19?

Categoric, nu!
De drept, aceste alegeri trebuiau să aibă loc în iunie.

Dacă, din iunie și până ieri, n-a murit nimeni la Băicoi (cu excepția PNL, de invidie!) că Marius Constantin nu va mai candida din partea vechiului partid, ci din cea a PPU (social-liberal), crede, cumva, cineva, s-ar muri, din acest „motiv”, în următoarele două-trei săptămâni?

Dar dacă, Doamne-ferește, suspendarea primarului ar putea avea consecințe asupra stării de sănătate a locuitorilor? Răspunde domnul prefect? Și dacă da, cum?

Cert este că, astăzi, primarul de Băicoi a atacat acest ordin abuziv la instanța de contencios administrativ și sunt convinsă că justiția îi va da dreptate.

Indiferent de decizia instanței, ordinul prefectului privește strict acest mandat, care se încheie pe 27 septembrie, și nu mandatul viitor, care începe după 27 septembrie. Nu a comis nicio încălcare a legii, nu are niciun dosar. Este doar o problemă care ține de Codul administrativ.

În consecință, cetățenii trebuie să știe că Marius Constantin ARE DREPTUL SĂ PARTICIPE LA ALEGERILE DIN 27 SEPTEMBRIE ȘI SĂ FIE ALES PRIMAR!
Nu pot abuza liberalii cât pot vota băicoienii! A declarat in comunicat deputatul PPU(social liberal), Grațiela Gavrilescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *