logo
RNTV Live

Cel mai popular primar al Ploieștiului, implicat în demersul unor elevi de la Colegiul Național I. L. Caragiale. A dansat cu copiii/VIDEO

copii-si-primar
Mihai Constantinescu

Elevii clasei pregătitoare de la Colegiul Național I. L. Caragiale din Ploiești s- au întalnit astăzi cu cel mai popular primar al orașului. Intalnirea cu Andrei Volosevici a avut drept scop prezentarea unui proiect internațional pe temă ecologică la care au luat parte și elevii din clasa pregătitoare.

Proiectul a fost coordonat de catre doamna Elena Marin, prof. inv. primar Colegiul Național “I.L. Caragiale”.

Concret, la începutul lunii octombrie, oameni de știință în colaborare cu WWF, NASA, guverne din peste 15 țări, personalități publice și canale de televiziune precum BBC, CNN, National Geographic au inițiat, pentru al patrulea an consecutiv, proiectul mondial Climate Action. Proiectul își dorește să schimbe comportamentul tinerilor și mentalitatea societății referitoare la schimbările climatice.

În acest an,de la începutul acestei luni, două milioane și jumătate de elevi cu vârsta cuprinsă între 6 și 22 ani și-au unit forțele timp de 6 săptămâni pentru a colabora pe teme legate de schimbările climatice: au studiat cauzele și efectele, au identificat soluții și au luat măsuri.
Elevii CLASEI PREGĂTITOARE B din Colegiul Național Ion Luca Caragiale din Ploiești (Clasa cu stele) s-au implicat activ încă din prima săptămână a proiectului. În prima săptămână au descoperit noțiunile de efect de seră și de încălzire globală și am identificat cauzele schimbărilor climatice.

Un Ploiești verde

Cu ocazia întalnirii de astăzi, cei mici și profesorii lor i-au transmis primarului că vor un Ploiești Verde, purtand discuții pe tema poluării din oraș.

Primarul a primit și un cadou din partea celor mici un tablou personalizat cu orașul verde.

Primaul s-a arătat extrem de încantat depreocupările celor mici și a discutat pe marginea proiectului .

A profitat de ocazie să le explice că și mișcarea este binevenită în dezvoltarea lor și au dansat împreună.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor