Pentru necesarul de consum energetic, Europa importă: (i) circa 47% din cărbunele pe care îl consumă din Rusia; (ii) 42% din gazele naturale tot din Rusia și alte 30% din Norvegia, Algeria și Qatar și, în fine, (iii) 27% din țiței tot din Rusia.
Cu alte cuvinte, dependența Europei față de importurile de resurse energetice este accentuată și, mai grav, este că aceste resurse provin din state cu regimuri autoritare; iar în cazul Rusiei, chiar militarist-agresive. România depinde de asemenea de importurile de gaze (între 10 și 20%, în funcție de cererea internă), de petrol (producem doar 20% din ce rafinăm) și de huilă.
ROMÂNIA ENERGETICĂ ȘI SLĂBCIUNILE EI
Foarte important pentru țara noastră – remarcă o analiză a “Curs de Guvernare” – este că problema energiei electrice se cronicizează, 2021 fiind al treilea an consecutiv în care România nu reușește să-și producă singură electricitatea pe care o consumă, la un preț competitiv. Pentru al treilea an la rând România a fost importator net de electricitate în 2021, iar importurile nete au fost cu 44,8% mai mari decât în 2019.
În anul 2021 importul net de electricitate nu s-a făcut pentru a alimenta sporul economiei, de fapt în economie s-a consumat mai puțină energie electrică cu 2,3% decât în 2019, potrivit rapoartelor Institutului Național de Statistică.
Cotațiile energiei în România ajung uneori printre cele mai mari din Uniunea Europeană, ratând șansa unei mai bune poziționări de pe care să se confrunte cu tendința globală a scumpirii energiei. Iar situația s-a deteriorat și de trei ani România este importatoare netă de electricitate, iar importul de gaze a crescut.
Importul net de electricitate, de 1,95 miliarde de kWh în primele 11 luni din anul 2021, a acoperit doar mai puțin de 4% din consumul final al României, iar importul de gaze naturale a fost de circa 27% din totalul folosit în aceeași perioadă, potrivit datelor Institutului Național de Statistică.
Factorii globali, cei europeni și cei naționali au contribuit în proporții relativ egale la amploarea scumpirii energiei din România; cinci astfel de factori pun în evidență dezechilibrele care au provocat deteriorarea poziției țării noastre în piața de energie din ultimii ani:
•lipsa cronică a investițiilor în ultimii 5 ani (responsabili: Guvernul și companiile energetice, în primul rând cele cu capital public);
•lipsa unui model de piață funcțional (responsabili Guvernul și ANRE, în principal, dar și Parlamentul);
•liberalizarea pieței prost administrată și gestionată (responsabili ANRE, OPCOM);
•slaba capacitate de reglementare a autorităților (responsabili ANRE și Ministerul Energiei);
•politizarea excesivă și deprofesionalizarea funcțiilor critice din sector (responsabili: partidele politice care s-au succedat la guvernare, Parlamentul și Guvernul).
Modelul românesc de piață a electricității este afectat de concentrarea masivă a tranzacțiilor pe termen foarte scurt (pentru ziua următoare – PZU), respectiv de lipsa unui cadru favorabil pentru tranzacțiile pe termen lung. Pe piața cu livrare în ziua următoare s-a concentrat aproape jumătate din volumul tranzacțiilor de electricitate, anul trecut, tendință stimulată și de felul în care a fost administrată liberalizarea totală a pieței.
Pe de o parte, la liberalizare operatorii au putut participa fără să li se pună vreo condiție privind capacitatea de a satisface cererea la care se angajează. Pe de altă parte, liberalizarea a găsit piața nepregătită, fără un cadru favorabil pentru contracte pe termen lung și fără instrumente de administrare a riscurilor prin contracte la termen. (cursdeguvernare.ro)
Green Deal a venit la momentul oportun pentru România, dacă înțelegem corect criza energetică de la noi din țară – oricum inevitabilă – doar că niciun guvern, din 2008 încoace (de când au debutat crizele: financiară globală, conflictul Rusia – Ucraina, tranziția energetică) nu a reușit să ofere o direcție nouă pentru viitorul mix energetic al României, din, să zicem, intervalul 2030 – 2050.
Green Deal – Pactul Verde European – a început să fie negociat de Comisia Junker și lansat în 2019 de Comisia Von der Leyen. El are declarat beneficii pentru mediu, dar în realitate adresează problema și mai acută, a dependenței de importurile din sursele energetice clasice.
Din perspectiva României, trebuie spus de la început că ar fi de dorit să nu repetăm eroarea majoră a Germaniei (să luam deci exemplul Poloniei) de a înlocui producția energetică pe cărbune cu cea pe gaze naturale, care ne-ar arunca direct în brațele șantajistului de serviciu din regiune, și anume Federația Rusă.
Prețurile la energie în România cresc pentru că avem un nivel al producției de energie electrică sub necesarul de consum, dar și pentru că ani de zile am avut disponibilă (și acum este la fel) doar o piață de tranzacționare: societatea OPCOM, afiliată Transelectrica.
Dacă pentru contracte bilaterale de furnizare mai există și piața oferită de Bursa Română de Mărfuri, pentru piețele de urgență: intra-day, a zilei următoare, furnizorii au la dispoziție doar OPCOM.
Ca atare, se poate specula în aceste condiții, împingând cu ușurință prețurile în sus și în jos, așa cum se întâmplă în orice economie de piață, ori de câte ori nu avem inteligența de a lărgi concurența. Și când citim știri de tipul “s-a vândut energie cu 1000 de lei MWh-ul”, să știm că este vorba de acele piețe de ultimă instanță, intra-day și a zilei următoare.
Corporațiile care fac distribuție de energie (electrică și gaze naturale) în România au avantajul că au făcut investiții pe care statul român, ca proprietar de companii, nu le-ar fi făcut. Nu este o vorbă goală, este suficient să vedem cum performează companiile de producție energetică ale statului (Hidroelectrica, Romgaz, Nuclearelectrica, Transelectrica, Complexul Energetic Oltenia etc.) în investiții pentru dezvoltare și înțelegem.
Mai mult, de câțiva ani, statul român ia, prin lege, 90% din profitul acestor companii (unde este cazul), fără să-l intereseze că pentru a face minimul de investiții absolut necesare, companiile trebuie să ajungă să se împrumute, iar costul împrumuturilor să-l transfere în costuri, crescând prețurile.
AVEM SOLUȚII?
Se pune întrebarea dacă există soluții (în primul rând interne) pentru ca fenomenul de creștere a prețului energiei pe piața românească să fie pus sub control, stabilizat, iar răspunsul este da, sunt soluții interne, dar nu imediate. Am fi avut deja atuuri, dacă s-ar fi acționat imediat după anii 2008 – 2010. Dar în afară de decizia curajoasă de a curăța prin insolvență Hidroelectrica și a privatiza un pachet de acțiuni al Electrica, toate celelalte decizii absolut necesare au fost înghețate, din diverse motive.
Crearea Complexului Energetic Mintia, de exemplu, a fost o soluție de compromis, ca să salveze – a se citi “să amâne” – falimentul exploatărilor de huilă din Valea Jiului. După ce a fost creat, în numai 3 ani, a ajuns să îndeplinească condițiile de faliment. Prin diverse artificii administrative și judiciare falimentul a fost amânat, până când realitatea nu a mai putut fi ascunsă. Din păcate, pentru că a fost de fapt un mod de a ne “fura căciula”.
Măsurile imediate de a ține sub control prețurile la facturile pentru populație sunt strict intervenționiste, din păcate, pentru că nu putem în niciun caz să creăm abundență energetică peste noapte. Prețurile mai mari la facturi sunt o povară pentru bugetele consumatorilor – familii, IMM-uri, companii cu producție intensiv-energetică, dar avantajează producătorii, distribuitorii și furnizorii, precum și statul, care încasează bani mai mulți prin taxarea acestor facturi la valoare mai mare.
Și mai este ceva de spus: (a) plafonarea prețului la facturi nu este fără costuri; acestea există, dar se amână pentru viitor și (b) ideea de a reveni la prețuri reglementate în energie este foarte proastă, pentru că, alături de decizia de a lua profitul încasând 90% din dividende, se află la originea lipsei acute de resurse de investiții în energie în România.
Există soluții de viitor pentru ca securitatea energetică a României să devină mai puțin influențată de Putin sau Green Deal? O întrebare legitimă, care ne preocupă, iar răspunsul este tot da, există.
Ca să fie clar, însă, trebuie precizat că: regimul Putin este problema (una dintre ele, majoră), dar Green deal și PNRR nu, ele sunt soluții; dacă nu le vedem așa, ratăm oportunitățile și vom avea în viitor o situație și mai problematică decât în prezent. O exemplificare – oportunitatea dezvoltării din Marea Neagră:
•În Zona Economică Extinsă a Mării Negre în 2022, pentru prima dată, monopolul de producție de gaze naturale al Petrom este spart de fondul american de investiții Carlyle, prin proiectul Black Sea Oil and Gas (BSOG), care va extrage și livra în rețeaua națională circa 1 miliard de mc/an (10% din producția națională) din zăcăminte puțin adânci, pentru următorii 15 ani.
•Proiectele energetice de extragere gaze naturale din ape adânci (cele mai avansate sunt proiectele Lukoil – Romgaz și ExxonMobil – OMV Petrom) sunt promițătoare, dar companiile vor schimbarea cadrului legal privind taxarea operațiunilor petroliere în apele adânci, care sunt de câteva ori mai costisitoare decât cele din ape puțin adânci. Ei bine, această legislație nu trece prin Parlament, pentru că se opun “conservatorii”, adepții etatismului și piețelor dirijate. ExxonMobil nu a mai avut răbdare să aștepte până ne decidem și a decis să vândă. Statul român, prin Romgaz, negociază cumpărarea. Așa că OMV Petrom va face parteneriat cu Romgaz și va fi operatorul, în locul companiei americane. Doar că nici OMV Petrom și nici Romgaz nu au știința și echiparea tehnică să scoată gaze naturale din depozitele geologice de ape adânci. Iarăși ne furăm căciula!
•Avem pe masă un proiect de 1000 MW putere instalată generatoare eoliene în Marea Neagră. Zilnic, ar putea furniza în sistemul energetic cel puțin 300 MWh și în medie 600 MWh, cam cât un grup nuclearo-electric de la Cernavodă. Dar pentru a-l dezvolta, avem nevoie de: (a) un cadrul legal-normativ aprobat și (b) de un plan de dezvoltare economică a Mării Negre. Guvernul și Parlamentul încă nu au livrat aceste documente și proiectul așteaptă.
•Sper să nu avem atâta lipsă de înțelepciune încât să insistăm să folosim PNRR – adică Planul Național pentru Redresare și Reziliență – pentru a finanța proiecte energetice de efect contrar, adică (după modelul Germaniei) anti-reziliente. Ce vreau să spun:
-acum, cu rețeaua de distribuție de gaze naturale pentru locuințe și doar două centrale electrice pe gaze, una în funcțiune, la Brazi (850 MW putere instalată), una în construcție la Iernut (400 MW putere instalată), importăm 10 – 20% din gazele naturale necesare;
-dacă construim centrale electrice pe gaze pentru a înlocui cărbunele (1 la Mintia, 5 în Oltenia și 1 în Moldova) și extindem și rețelele de alimentare a locuințelor cu gaze naturale, chiar dacă am avea producția de gaze naturale în Marea neagră la nivelul maxim de 6 miliarde de mc pe an, tot am rămâne dependenți de gazul rusesc până la 30%. Ceea ce nu poate fi înțelept în niciun caz.
Dacă am promova alimentarea cu energie electrică (și începem de acum să facem investiții!) a gospodăriilor inclusiv pentru încălzire și gătit (alături de sursele alternative: panouri solare, pompe de căldură) și producătorii din surse curate (proiectul eolian din Marea Neagră) și capacități noi nuclearo-electrice la Cernavodă și nu numai (centrale nucleare mici-modulare pot fi construite și pe Mureș sau Siret), atunci devenim auto-suficienți în alimentarea cu gaze naturale on-shore și off-shore.
COALIȚIA DE GUVERNARE ȘI GUVERNUL = DISCUȚII ȘI AMÂNĂRI
“La energie electrică este nevoie de o restructurare a pieei şi ANRE are rolul important să regândească piața. Trebuie ca energia producătorilor să meargă direct la furnizori și la consumatorii industriali, iar rolul traderilor trebuie mai bine definit. Prețul pe piața spot este mult mai mare, ceea ce arată că cineva speculează și nu avem o piață a contractelor bilaterale. Verigile ar trebui să fie cât mai mici, iar energia să nu mai treacă prin diverse mâini” a recunoscut, în sfârșit, ministrul energiei, Virgil Popescu (Conferința “ZF Power Summit”).
Întrebat de ce autoritățile nu au plafonat prețul energiei la producători, Virgil Popescu a explicat că intervenția în piață se poate face doar la clientul final, conform legislației europene. “În plus” a mai declarat ministrul energiei, “ca să faci acest lucru trebuie să ai energie disponibilă, iar energia la noi este deja vândută. În acest fel, producătorii au câștigat mai mult, dar au și dat mai mult la bugetul de stat, ca noi să putem finanța schema de sprijin pentru consumatori.” (economica.net)
Deci – ca să traducem în cheia lui Nenea Iancu – să se facă ceva, primesc, dar să nu se schimbe nimic sau să nu se facă nimic, iarăși primesc, dar atunci să se schimbe câte ceva ici și colo, în piața de energie! Aferim! A bon entendeur, salut!