POSTREVOLUȚIE: CONTURILE LUI CEAUȘESCU

CRISTIAN FELEA
cautam-reporteri-republikanews

Pe cei tentați să afirme că, după mai bine de trei decenii de la Revoluție, subiectul “conturilor lui Ceaușescu” nu mai este de interes în societate, mă tem că trebuie să-i dezamăgesc: a rămas în actualitate, pentru că nicio anchetă și nicio instituție a statului nu au scos la iveală cine s-a capitalizat în mod abuziv cu acei bani, ce a făcut cu ei; responsabili nu au fost aduși în fața justiției și nu li s-au confiscat averile făcute ilegal.

Că este așa, o dovedește recentul schimb de replici dintre Ion Iliescu, personajul iconic al postcomunismului corupt de după decembrie 1989, și slujbașii televiziunii omului de afaceri Dan Voiculescu (căruia îi place să i se spună “domn’ profesor”), exact pe tema banilor din conturile ascunse ale regimului comunist. Și iată ce revelație are Ion Iliescu (o puteți găsi pe blogul domniei sale):

“Mă uit, cu nedumerire, la spectacolul oferit de A 3 seară de seară, și nu înțeleg ce vrea să transmită, prin invitații săi la emisiunea ‘Sinteza Zilei’, domnul Mihai Gâdea. (…)

Nu aș fi reacționat public dacă, folosind această ocazie, emisiunea nu ar fi încercat să anuleze adevărul despre evenimente din timpul și imediat de după schimbarea de regim din decembrie 1989. Și, discret, lucrurile se îndreaptă către ‘Noi? Nu știm nimic despre banii lui Ceaușescu! Poate Iliescu, el i-a luat!’

Faptul că acest maraton de emisiuni a început cu interviul dat presei românești, până la urmă de stat, fiind vorba despre televiziunea publică, de generalul Pacepa, mă face să mă gândesc că toată povestea asta este expresia unui soi de răfuială între rămășițele unor grupări din fostele servicii de securitate.

Treaba lor, are cine să judece lucrurile astea, și să țină lucrurile sub control. Din păcate, acum se discută despre banii negri ai serviciilor secrete din epocă, bani care nu au fost sub controlul formal al statului. Era bine să se fi putut face transparente aceste lucruri. Dar unde sunt ele transparente? (…)

Îl dezamăgesc pe domnul Gâdea: banii ăia despre care vorbesc invitații săi nu sunt la mine. Dar poate să încerce la o adresă mai aproape de A 3. Dacă îl interesează subiectul cu adevărat…”

Acest schimb de replici ar fi fost de neconceput în urmă cu două decenii, ba chiar și cu 15 ani în urmă; dar între timp multe s-au schimbat și, dincolo de faptul că Ion Iliescu nu mai are absolut nimic de pierdut acum, într-un arc peste timp nu putem să nu remarcăm că rivalitățile și ostilitatea dintre politrucii fostului partid comunist și brațul său armat, adică ofițerii de securitate, s-a păstrat intactă și nu va muri decât odată cu protagoniștii.

“Conturile lui Ceaușescu” nu au fost căutate cu adevărat în primul deceniu post-revoluționar. În anii 2006 – 2007, într-un gest simbolic, partidul lui Dan Voiculescu (Partidul Conservator) reînvia în Parlament ideea “căutării” conturilor secrete ale securității și a investigării traseului acelor bani. Sabin Cutaș, senator al conservatorilor, explica la acel moment cum, în 1990, guvernul angajase firma canadiană “Peat Marwick Thorne” să dea de urma banilor, fără niciun rezultat, însă.

Realitatea nu era chiar cea înfățișată de Sabin Cutaș, pentru că “Peat Marwick Thorne” identificase anumite legături între firma “Crescent” și banii securității, cărați cu valizele diplomatice și depuși prin tot felul de conturi, de la bănci elvețiene la conturile unor companii din paradisuri fiscale. Așa că detectivii canadieni au recomandat reținerea și investigarea… omului de afaceri Dan Voiculescu, în calitatea sa de CEO al “Crescent”.

În iulie 2012, o largă coaliție se năștea în Parlament cu scopul de a-l demite din funcție pe Traian Băsescu. Coaliția condusă de Uniunea Social Democrată vota suspendarea sa din funcție și organizarea referendumului pentru demitere. După ce a revenit la Cotroceni, cu sprijin popular tacit, Traian Băsescu și-a luat pe cât a putut revanșa și, printre altele, în 2013 a cerut desecretizarea arhivelor ICE “Dunărea” și transmiterea documentelor către CNSAS.

Desecretizarea acestor documente a dat un impuls nou, real, investigațiilor care să identifice traseul banilor din conturile externe la care se referă și Ion Iliescu în declarația de pe blogul său. În anul 2015, Rise Project a dat publicității o anchetă jurnalistică privind activitatea firmei “Crescent”, despre care numai cine nu voia nu știa deja că era un paravan al fostei securități.

“Până la intrarea lui Dan Voiculescu în afacere, în 1982, Crescent era o simplă firmă în orașul-port Pireu din Grecia și avea mai puțin de doi ani de activitate în spate”, scriau jurnaliștii Rise Project. “Prima firmă Crescent din afara Greciei, piatra de temelie a ceea ce avea să devină imperiul de afaceri Crescent, a fost creată în Austria de către un cetățean german, Gert Lichtblau, pe care Voiculescu îl turnase la Securitate cu cinci ani mai devreme. În raportul remis ofițerilor de Securitate în 1977, Voiculescu îl recomanda pe neamț pentru <abordarea unor probleme care vor fi considerate majore>”.

În timp, pentru că la Direcția de Informații Externe a fostei securități (celebra DIE) s-a ținut cont de “recomandările” lui Voiculescu, Gert Lichtblau a fost înlocuit cu britanicul John Edgington, care în anii ’80 ai secolului trecut locuia în Austria; Edgington a devenit apoi director sau chiar acționar într-o multitudine de Crescenturi: în Cipru, Marea Britanie, Statele Unite sau insula Man din Marea Irlandei.

Dan Voiculescu a încercat, explică și jurnaliștii Rise Project, în multe feluri să-și șteargă urmele; pe lângă comisia parlamentară constituită în 2006, el a publicat și o carte cu propria sa versiune a istoriei “Crescent”.

În cartea sa, Dan Voiculescu l-a arătat cu degetul pe britanic: “Fapt este că fabulația ulterioară despre relația Crescent-Securitate-Ceaușescu a apărut exclusiv de la John și Annemarie Edgington. El – în mitomania lui și pentru a-și acoperi aventurile galante – inventa tot soiul de povești, ea în ura ei neîmpăcată față de firma care îi <furase> afecțiunea soțului – și lucrând la o televiziune locală din Austria – a preluat, distorsionat și difuzat poveștile respective.”

Nu știu dacă Ion Iliescu l-a citit pe Dan Voiculescu, dar e sigur că, dacă i-a citit cartea, povestea de acolo nu l-a convins; dovada: recenta postare de pe blog.

Firește că Rise Project l-a contactat pe John Edgington care s-a dovedit discret, ca orice om de afaceri care se respectă, menționând doar că s-a retras din afacerea “Crescent” în anii ’90. Totuși, britanicul a fost surprins să audă că a devenit subiectul unor acuze lansate, într-o carte, de fostul său partener de afaceri român, Dan Voiculescu. Și, în final, și-a amintit și a confirmat că s-a întâlnit de două ori cu Nicolae Ceaușescu în persoană și o dată cu fratele acestuia, Marin Ceaușescu.

Și investigațiile CNSAS au progresat, într-un ritm care nu-l face pe Dan Voiculescu mai liniștit (și poate că aceasta este explicația recentei campanii de la A 3 a lui Mihai Gâdea, care reia tema și împrăștie nori de ceață). În 2016, directorul de investigații al CNSAS, Geanina Nagâț, făcea public cunoscut că, după doi ani de căutări în arhivele ICE “Dunărea” și “Crescent”, a descoperit un document interesant, care data din anul 1986 și se referă la un cont bancar al lui Ceaușescu, de 45 de milioane de dolari SUA.

Geanina Nagâț afirma în urmă cu cinci ani că în arhiva ICE “Dunărea”, o companie “acoperită”, înființată de ofițeri ai fostei securități (cu indicativul de Unitate Militară 0107, structură cuprinsă în UM 0544 – Centrul de Informații Externe), se găsește suficient material probator pentru ca Parchetul General să deschidă o anchetă penală. O astfel de anchetă – ce poate porni de la o sesizare oficială a CNSAS – ar putea lămuri clar și unde s-au scurs, după Revoluție, banii din conturile secrete ale securității și ale familiei Ceaușescu.

Recent, istoricul Mădălin Hodor, cercetător în cadrul CNSAS, a intervenit în disputa publică dintre Ion Iliescu și postul de televiziune Antena 3 (aparținând trustului “Intact”) formulând o serie de observații despre cum a funcționat  ICE “Dunărea”; el arată că, după desființarea acestei companii, în aprilie 1990, banii din conturi au fost transferați în Bancorex, de unde au fost distribuiți către noua clientelă politică (politicieni, securiștii rămași in servicii, oameni de afaceri prietenoși cu puterea, magistrați, polițiști, funcționari) – în total circa 4800 de persoane au primit astfel de “împrumuturi” de la Bancorex, care ulterior a dat faliment și a fost (cu oblăduirea lui Mugur Isărescu, informator al securității, cum a stabilit CNSAS, cu numele de cod “Manole”) inclusă în patrimoniul BCR. 

Când Bancorex a dat faliment, arată Mădălin Hodor,  creditele neperformante generaseră o pierdere de aproximativ 2,4 miliarde de dolari SUA (aproximativ 10% din PIB-ul României la data respectivă); practic banii ICE Dunărea, recuperați prin Bancorex au fost declarați “pierduți” și trecuți la datoria publică, în vreme ce public se vorbea despre “conturile lui Ceaușescu”.

Dat fiind că ICE Dunărea era practic o unitate militară a securității, constituită pentru a susține operațiuni externe, chiar și în condițiile în care a fost desființată în anul 1990, patrimoniul acesteia, inclusiv lichiditățile din diverse conturi (deci și din rețeaua “Crescent”), nu puteau fi manipulate fără ordinul dat de conducerea spionajului românesc.

Perioada în care acest patrimoniu a fost lichidat și manipulat în favoarea unora sau a altora este reprezentată de anii 1990 – 1997 (puțin după instalarea guvernului CDR); în acest interval spionajul românesc a fost condus de două persoane: generalul Mihai Caraman și generalul Ioan Talpeș (care i-a fost consilier lui Ion Iliescu).

Probabil că Mădălin Hodor, când se referă la operațiunea de “spălare” a 2,4 miliarde de dolari SUA prin Bancorex, are în vedere o operațiune planificată probabil în intervalul 1990 – 1992, dar derulată în intervalul 1992 – 1997, sub mandatul lui Ioan Talpeș, ale cărui legături cu șeful Bancorex din acea perioadă, Răzvan Temeșan, au fost bine documentate de istoricul Marius Oprea.

Ion Iliescu, însă, în postarea recentă de pe blogul său, atunci când face o trimitere transparentă la Dan Voiculescu, se referă mai degrabă la perioada 1990 – 1992; când – așa cum afirma fostul ofițer de securitate Liviu Turcu în fața comisiei parlamentare de anchetă privind conturile lui Ceaușescu, la audierea din anul 1992 – au fost închise în mare grabă unele conturi din Occident și au fost lichidate câteva “firme fantomă” (cu trimitere la rețeaua “Crescent”), cu mențiunea că acțiunea a fost una “organizată” și “bine gândită”.

Foarte probabil că delapidarea conturilor și patrimoniului ICE “Dunărea” s-a făcut în etape, posibil două mari: etapa Caraman (când foarte probabil s-a căpătuit și Dan Voiculescu, dar nu numai el) și etapa Talpeș (când s-au căpătuit câțiva – spuma, aleșii – din cei 4800 de beneficiari preferențiali ai creditelor Bancorex).

Rezultatul, așa cum îl formula și Liviu Turcu, a fost acela că: “Numărul extrem de redus de persoane care au avut acces direct la aceste fonduri, ca și ignoranța noilor guvernanți privind aceste operațiuni, au făcut din aceste fonduri o armă extrem de puternică din punct de vedere politic și chiar un factor de negociere al viitorului unei părți a aparatului de securitate ca și a serviciului de informații (externe, n.m.)”.

lafesta

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here