Copiii vor putea fi înscriși la grădinițele de stat de la vârsta de 2 ani

Veşti bune pentru părinţi.Copiii vor putea fi înscriși la grădinițele de stat de la vârsta de 2 ani.

Potrivit edupedu.ro, înscrierea copiilor cu vârsta între 2 şi 3 ani va putea fi făcută în grădiniţe la solicitarea expresă a părinţilor. Statul va fi obligat să finanţeze costurile de bază cu educaţia acestora, potrivit modificărilor din noua lege adoptată luni seara de Senat, în calitate de camera decizională. Proiectul care merge la promulgare prevede că poate fi organizată în grădiniţe o grupă de copii de nivel antepreşcolar, cu vârsta între 2 şi 3 ani. În prezent, regulamentele din grădiniţe prevăd posibilitatea ca un copil de 2 ani să fie înscris, însă statul nu asigură pentru el finanţarea de bază, legal, potrivit sursei citate

Pentru siguranţa celor mici, se înfiinţează postul de bonă, iar educatorii vor comunica părinţilor printr-un “jurnal de legătură al copilului”.

Masa la grădiniţă şi la şcoală va fi finanţată de stat, nu de părinţi

“În perioada desfăşurării activităţii didactice, antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, respectiv acreditat confesional şi particular, li se acordă, cu titlu gratuit, un suport alimentar, constând într-o masă caldă pe zi în cadrul programului „Masă caldă la şcoală”. Limita valorii zilnice se stabileşte prin hotărâre a Guvernului şi nu poate fi mai mică de 7 lei/beneficiar, inclusiv taxa pe valoarea adăugată”, se arată în textul actului normativ citat.

Vezi şi https://republikanews.ro/video-o-profesoara-de-biologie-din-prahova-injura-elevii-in-timpul-orelor-viermilor/?fbclid=IwAR2BivUSGS_1K5Uw5nAr2R625rJylwqRIwF6WWGxCm0-K6aPPDBB-ST9_OY

Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *