Într-un alt derbi al Diviziei A1, ploieștenii de la Tricolorul LMV au primit replica echipei CS Arcada Galați, trupă care…
După antrenamentul programat aseară, antrenorii și jucătorii echipei de volei Tricolorul LMV Ploiești au participat la o acțiune de promovare…
Pentru mai bine de 1500 de spectatori dintre care peste 500 veniți de la Ploiești, meciul dintre Metalul Plopeni și…
Urmând a se disputa în zilele de 3 și 4 decembrie – sâmbătă, respectiv duminică - într-o singură manșă, partidele…
Meciul de mâine de la Plopeni dintre Metalul din localitate și Petrolul Ploiești, partidă contând pentru etapa a XIV-a a…
Inaugurat în urmă cu aproape cinci decenii, fără să beneficieze de nicio reparație capitală ci doar “coafat” din când în…
În această dimineață, la Clinica “Sfânta Maria” din București, a venit pe lume “uriașul” Petru Vladimir, al treilea rod al…
Lumea fotbalului regretă dispariția fostului internațional român Daniel Prodan, care a încetat din viață aseară, la vârsta de numai 44…
Dorin Chioțea, jurnalist și bun prieten cu Daniel Prodan, a anunțat prin intermediul contului personal de Facebook că fostul internațional…
La numai cinci zile distanță după victoria cu 3-1 de la Ploiești, elevii lui Sergiu Stancu s-au întâlnit în această…
Echipele naționale ale Italiei, Germaniei, Angliei, Spaniei și Franței au disputat aseară meciuri amicale, iar cea mai spectaculoasă partidă a…
România a pierdut în ultima fază amicalul cu Rusia, gazda Campionatului Mondial de peste doi ani. Ozdoev a marcat în…
Sign in to your account