Doi dintre cei mai apreciați foști arbitri ai Prahovei, Ilie Coț și Traian Biziniche, au fost prezenți în platoul RepublikaNews…
Cu numai câteva zile înaintea meciului dintre Astra Giurgiu și FC Voluntari, partidă care va stabili câștigătoarea Cupei României, arena…
Fostul președinte al clubului F.C Barcelona a fost arestat în această dimineață de către poliția națională din Spania, anunță ziarul…
Așa cum RepublikaNews a scris în premieră, Petrolul va avea, din nou, un autocar pe măsura numelui și renumelui echipei.…
CSM București a câștigat Cupa României la handbal feminin, după ce a învins-o în finală pe SCM Craiova cu 33-21…
Petrolul a revenit în fața propriilor suporteri pentru partida cu Avântul, un meci care, finalmente, stabilea câștigătoarea grupei și, implicit,…
Boxerul român Cristian Ciocan și-a apărat cu succes centura de campion european WBO la categoria grea, aseară, într-o gală profesionistă…
Colosseum Tournament - Heroes organizează la Ploiești cel mai tare eveniment al anului 2017. Pentru prima dată pe stadionul Ilie…
Tricolorul LMV Ploieşti a mai realizat un transfer în vederea sezonului viitor, oficialii clubului ajungând la o înţelegere cu unul…
Guvernul a adoptat modificarea Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, prin Ordonanță de Urgență, cu scopul de a reglementa,…
În această după-amiază, la Sala Sporturilor “Olimpia” din Ploiești, a avut loc conferința de presă prilejuită de startul competiției KO…
Căpitanul echipei de Fed Cup a României, Ilie Năstase, a anunțat, azi, prin intermediul unui comunicat postat pe contul său…
Sign in to your account