logo
RNTV Live

Bani de la UE pentru construirea unei noi săli de sport în Ploieşti

sala_sport_candiano_large
Dumitrescu Vlad

Conducerea Primăriei Ploieşti a semnat joi contractul de finanţare din fonduri europene pentru construirea unei săli de sport la Şcoala “Candiano Popescu”.

 Noua sală de sport urmează să fie construită la Şcoala “Candiano Popescu”, în vecinătatea Spitalului Boldescu. Obiectivul de investiţii face parte dintr-un portofoliu mai amplu, de patru proiecte europene depuse recent pentru îmbunătăţirea condiţiilor din şcolile aflate în cartierele mărginaşe ale Ploieştiului şi cunoscute pentru numărul mic de copii.

Primarul Andrei Volosevici a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „MODERNIZARE ŞCOALĂ CANDIANO POPESCU ŞI CONSTRUIRE SALĂ DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞCOLARĂ”, finanțarea fiind câștigată de către municipalitatea ploieșteană prin Programul Operațional Regional, Axa Prioritară 9, a anunţat Primăria, într-un comunicat de presă transmis joi.

“Astfel, modernizarea Școlii Gimnaziale «Candiano Popescu» din municipiul Ploiești, prin construirea unei săli de educație fizică școlară, cu respectarea prevederilor normative și asigurarea unei logistici adecvate, reprezintă o investiție care va crea condițiile optime pentru realizarea disciplinei de educație fizică și sport corespunzătoare pentru elevii acestei unități de învățământ”, se mai arată în comunicat. Proiectul are o valoare totală de 1.476.115,00 lei, iar termenul de finalizare este 31.12.2023.

“Atragerea fondurilor extrabugetare pentru Municipiul Ploiești, rămâne o prioritate pentru executivul ploieștean. La Primăria Ploiești continuăm să obținem finanțări importante în favoarea cetățenilor, printr-o activitate susținută a municipalității și prin dispunerea unor decizii legale și fiabile, în contextul dinamicii economice actuale”, a declarat, cu acest prilej, primarul municipiului Ploiești, Andrei Volosevici.

Tot astăzi, Primăria Ploieşti a semnat şi un contract de finanţare din fonduri europene pentru construirea unei noi creşe, în vestul municipiului.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor