logo
RNTV Live

Artefacte egiptene descoperite în bagajele unor libanezi la aeroportul Otopeni

artefacte
Theo Tănăsescu

În aeroportul Otopeni, au fost depistate 80 de artefacte egiptene în bagajele cu care au venit de la Cairo doi libanezi. 

În urma analizei preliminare, specialiștii au stabilit că aproape toate piesele găsite asupra libanezilor sunt autentice și acoperă o perioadă largă, de la Regatul Vechi, la perioada romană a Egiptului antic.

“Doi bărbați, cetăţeni libanezi, care au încercat să introducă în ţară 80 de piese care fac parte din categoria artefactelor arheologice, au fost depistați de poliţişti de frontieră  din cadrul Aeroportului Henri Coandă – Otopeni, la sosirea în țară cu o cursă din direcția Cairo.  În cauză, se efectuează cercetări, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de introducerea pe teritoriul statului român, precum şi deţinerea, comercializarea, organizarea de expoziţii sau orice operaţie privind circulaţia bunurilor culturale mobile ori provenite din dezmembrarea de bunuri culturale imobile, care fac parte din patrimoniul cultural al unui stat străin, conform dispoziţiilor legale ale statului respectiv, şi care au fost exportate ilegal.

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Mai multe informații gasiți aici: FOTO: Zeci de artefacte egiptene și monede descoperite în bagajele unor libanezi la aeroportul Otopeni (ziarulincomod.ro)

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor