logo
RNTV Live

Anunţ important de la SPFL Ploieşti.15 decembrie, termen limită pentru facilităţi fiscale

Anunţ important pentru toţi ploieştenii. Nu trebuie scăpată din vedere data de 30 septembrie
Mihai Constantinescu

Facilităţi fiscale

Anunţ important de la SPFL Ploieşti.15 decembrie, termen limită pentru facilităţi fiscale

SPFL Ploieşti anunţă pe pagina sa de Facebook că prin Hotărârea de Consiliu Local nr.292 din data de 29 august 2019 s-a aprobat acordarea unor facilități fiscale către contribuabilii care înregistrează debite la bugetul local, în sensul anulării accesoriilor înregistrate în cazul obligaţiilor bugetare principale restante la 31 decembrie 2018.

Facilitatea fiscală acordată constă în scutirea integrală a majorărilor de întârziere aferente debitului principal restant la data de 31 decembrie 2018, cu condiția achitării debitului principal, la zi, până la data de 15 decembrie 2019.


Până la aceasta data , la cererea contribuabilior care indeplinesc conditiile prevăzute de lege, au beneficiat de acordarea facilitatilor fiscale un numar de 81 persoane fizice si 4 persoane juridice, dupa cum urmeaza :

Număr persoane juridice beneficiare 4 , Suma achitata 307.5910 lei Suma accesorii scazuta din evidenta 514.516 lei

Număr persoane fizice beneficiare 81 Suma achitata 311.201 lei Suma accesorii scazuta din evidenta 130.537 lei.

Pentru orice detalii privind procedura de de acordare a facilităților fiscale, vă puteți adresa personalului instituției:

-la sediul Serviciului Public Finanțe Locale, situat pe B-dul Independenței nr.16 -Serviciul Stabilire Impozite și Taxe Persoane Juridice, Serviciul Stabilire Impozite și Taxe Persoane Fizice – Centru și Biroul Evidență Auto;
– la Serviciul Stabilire Impozite și Taxe Persoane Fizice – Vest și Serviciul Urmarire și Încasare Creanțe Bugetare – situate pe Șoseaua Vestului nr.19.

De asemenea, pentru informații privind procedura de acordare a facilităților fiscale, puteți consulta site-ul nostru www.spfl.ro
Mentionam faptul ca de aceasta facilitate fiscala se mai poate beneficia doar pana la data de 15 decembrie 2019.

Vezi şi https://portal.republikanews.ro/galerie-foto-lucrarile-de-modernizare-a-cailor-de-acces-a-aleilor-pietonale-si-a-parcarii-din-incinta-sju-ploiesti-finalizat/

COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestiromsilvaspalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor