upă valul de căldură care ne face zilele fripte, vin și ceva ploi.

ANM a emis o informare meteorologică de instabilitate atmosferică accentuată şi disconfort termic, valabilă începând de mâine,ora 13.00, până sâmbătă, ora 04.00.

În intervalul menționat, vor fi perioade de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată în Maramureș, Transilvania, Crișana, Banat și Moldova, precum și în zonele de deal și de munte din restul teritoriului, iar în cursul nopții de vineri spre sâmbătă (23/24 iunie), local, și în Dobrogea și Muntenia.
Vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăşi local 20 l/mp și pe arii restrânse, îndeosebi în Maramureș, Transilvania și  la munte, 40…50 l/mp.

 În după-amiaza zilei de vineri, 23 iunie, în regiunile sud-vestice și sudice, local disconfortul termic va fi ridicat – indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 36 de grade, izolat mai ridicate în sudul Olteniei

La sfârșitul săptămânii, în special în jumătatea de sud a țării, în orele după-amiezelor, disconfortul termic se va menține ridicat și local vremea va fi caniculară.

sursa ANM

sursa foto Radio Vacanta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *