logo
RNTV Live

A început spectacolul la Florești. 3 zile de sărbătoare pe Domeniul Cantacuzino

Karpatia Pony Show 1
rnews

S-a dat startul celei de-a doua ediții Karpatia Pony Show

Sute de adulți și copii sunt așteptați pe Domeniul Cantacuzino din Florești. Caii și poneii vor fi vedetele acestor zile. Imaginile surprinse în această dimineață dovedesc încă o dată profesionalismul organizatorilor și nivelul ridicat la care poate fi dus un astfel de spectacol.

Tom si Jerry în cursa de obstacole pentru atelaje ponei

Ediţia din acest an, desfăşurată într-un cadru inedit, va oferi ocazia participanţilor să asiste la competiţii inedite, jocuri și prezentări cu ponei şi cai sau se vor putea bucura de numeroasele  activităţi în aer liber. Vor fi amenajate spaţii de agrement cu ponei şi cai, trăsuri, plus că vor putea participa la ateliere creativ-educative. Suprizele nu se termină aici.  Un aventura parc inedit (cu plimbări pe biciclete mountain-bike, tiroliană, tras cu arcul, tir cu puşcă airsoft, bungee, teren de volei) îşi aşteaptă vizitatorii care vor şi ştiu să se distreze cu adevărat.

Ediția 2018 vine cu noutăți incitante: organizatorii extind spațiul de prezentări și concursuri cu o arenă suplimentară, organizează o zonă de expoziție cu vânzare de cai și ponei, iar pentru iubitorii de animale, evenimentul ecvestru va fi întregit și de show-uri cu câini.

Programul sportiv al Karpatia Pony Show va cuprinde trei competiții ecvestre cu ponei și cai:

Noutatea absolută a ediției din acest an este Concursul Hipic Internațional “Cupa Națiunilor”. Organizat în mod tradițional la Cross Country Farm, lângă Sighișoara, competiția din România a primit pentru 5 din ultimele 7 ediții distincția “Concursul Anului”, acordată de către Forumul Internațional Universitar AIEC // (Association des Etudiants Cavaliers). Tineri sportivi de top, reprezentând echipele a 12 țări, se vor întrece pe cai din România și vor avea la dispoziție cinci minute înainte de fiecare proba pentru a se acomoda cu caii trași la sorți. Concursul face parte dintr-un circuit care începe în Spania și continuă în Suedia, Marea Britanie și Germania;

Concursul pentru Ponei, unde călăreţii vor participa cu ponei de diferite dimensiuni, rase şi vârste şi vor parcurge probe de dresaj, obstacole, atelaje;

Concursul Naţional de Probă Completă (CCN) pentru călăreţi o stea, novici şi pre-novici, cu spectaculoasă proba de cross-country, ce va funcţiona ca stagiu de pregătire pentru evenimentul internaţional Karpatia Horse Show.

Vor mai avea loc probe de Working Equitation, o disciplină mai puţin cunoscută publicului din România, ce cuprinde demonstraţii de îndemânare și jocuri, atelaje cu ponei şi un spectaculos show de acrobaţii călare, susţinut de sportivii Cross-Country Farm.

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor