Ploieşti: Programul de dezinfecție la nivelul blocurilor continuă. Vezi zona
De astăzi se reia programul de dezinfecție la nivelul blocurilor din municipiul Ploiești. Până pe 24 aprilie 2020, în intervalul orar 09.00 – 17.00 se vor dezinfecta blocurile cuprinse între Catedrala „Înălțarea Domnului” (Șoseaua Vestului) – str. Târgoviștei – Pod Lidl.
Municipalitatea derulează, periodic, prin operatorul S.C. Coral Impex S.R.L., acțiuni de dezinfectare la nivelul asociațiilor de proprietari, aflate pe raza municipiului Ploiești.
Substanța utilizată în cadrul acestor lucrări este pe bază de peroxid de hidrogen și este avizată de Ministerul Sănătății. Aceasta poate fi ușor iritantă asupra epidermei și ochilor astfel că, cetățenii sunt rugaţi să nu stea în aria de pulverizare a produselor.
După minim 1 oră de la terminarea tratamentului de dezinfecție, beneficiarii acestui serviciu au obligația de a aerisi spațiile care au fost supuse tratamentelor, timp de minim 1 oră. De asemenea, copiii, persoanele în vârstă sau bolnave, animalele și în special persoanele cu probleme respiratorii sau astmatice sunt rugate să circule numai după 2 ore de la efectuarea serviciului de dezinfecție.
În cazul nerespectării recomandărilor, Primăria Municipiului Ploiești și S.C. Coral Impex S.R.L. vor fi absolvite de orice responsabilitate pentru eventualele incidente.
Municipalitatea ploieșteană roagă asociațiile de proprietari să asigure accesul în casa scării pentru a se executa serviciile respective în condiții optime, iar un reprezentant al blocului să confirme prestarea acestora.
Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro