Elena Trican, revocată din funcție!

Haos la SGU Ploiești! Consiliul de Administrație a decis să o revoce din funcție pe Elena Trican, director economic al societății. 

SGU are conturile blocate, iar angajații au rămas neplătiți. Directorul Ovidiu Negulescu face gafe după gafe, iar angajații se plâng continuu de atitudinea acestuia față de ei.

CITEȘTE și Angajaţii SGU sunt revoltaţi! Maşina societăţii, în curte la directorul Negulescu!

Consiliul de Administrație al SGU, care deunăzi intervenea procedând la înlocuirea lui Donald Constantin cu Negulescu, a luat astăzi o altă decizie controversată.

CITEȘTE și Purtare de director SGU. Vezi ce a făcut Ovidiu Negulescu într-o parcare din Ploieşti, aseară

Elena Trican, directorul economic, a fost înlăturată printr-o decizie de CA. Hotărârea intră în vigoare chiar mâine, 3 octombrie.

Contactată de Republika News, Elena Trican susține că decizia este una abuzivă. Și că o va contesta în instanță.

„În 30 și ceva de ani de activitate, eu nu am mai văzut așa ceva. Nu mi s-a adus la cunoștință niciun motiv. Este o hotărâre luată pe baza unui raport al Curții de Conturi și a unui așa-zis audit făcut de ei, de cei din Consiliul de Administrație. Eu vă spun că acel raport al Curții de Conturi arată clar cine se face vinovat. Nu eu, ci oameni care se află acum în funcții la SGU! Dar pe care nu-i dă nimeni la o parte. Mă dau pe mine, care sunt a nimănui, nu fac parte din niciun grup. Este o decizie abuzivă și nelegală, pe care o voi contesta în instanță”, ne-a declarat Elena Trican. 

CITEȘTE și Mesaj umilitor pentru angajați! Conducerea SGU își declară public incompetența!

De când Negulescu a preluat directoratul SGU, oamenii se plâng că lucrurile au luat-o razna. La fel și directorul, căruia primarul Ploieștiului, Adrian Dobre, i-a cerut demisia.

CITEȘTE și Se sparge gașca la SGU! Incompetenții trebuie să plece! Declarații VIDEO

Conturile societății sunt blocate, iar oamenii nu și-au primit salariile aferente lunii august.

Despre acest subiect, dar și mai multe dezvăluiri referitoare la alte activități controversate ale directorului Negulescu vom scrie în orele următoare.

 

 

By rnews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *