Vineri, președintele României a aprobat legea pentru contracararea creșterii prețurilor la alimente. Aceasta restricționează adaosurile comerciale aplicate în procesarea și vânzarea unor alimente de bază.
Astfel, potrivit OUG nr. 67/2023, pentru o perioadă de trei luni, cotele de adaos comercial pentru produsele alimentare prevăzute în anexa actului normativ vor fi limitate astfel:
● maximum 20% la procesator, aplicată față de costul de producție al produsului, calculat potrivit reglementărilor contabile în vigoare, în care sunt incluse cheltuielile directe și indirecte;
● maximum 5% practicată în mod cumulat pe întreg lanțul de distribuție, indiferent de numărul de distribuitori pe lanț și aplicată față de prețul de achiziție, la care se adaugă cheltuielile operaționale;
maximum 20% la comerciant, la vânzarea cu amănuntul și cash&carry, aplicată față de prețul de achiziție la care se adaugă cheltuielile directe și indirecte ale comerciantului; în cota de adaos comercial de maximum 20% vor fi incluse și remizele și risturnele, prevăzute în art.3 pct. 6 din Legea nr. 81/2022 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar.
Totodată, șeful statului a dat undă verde consumului de apă gratuit în restaurante sau cantine.
„La articolul 16 alineatul (4), litera d) se modifică și va avea următorul cuprins: furnizarea gratuită a apei potabile prin rețeaua de distribuție, pentru consumatorii din restaurante, cantine și servicii de catering.”, se arată în legea promulgată de Klaus Iohannis.
Legea se va aplica din momentul în care este publicată în Monitorul Oficial.
Alte legi promulgate de președinte
Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2020 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative (PL-x 162/27.04.2020);
Decret pentru promulgarea Legii privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 184/2022 pentru modificarea art. 1 alin. (12) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulație pe durata pandemiei de COVID-19 (PL-x 102/27.02.2023);
Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 131/2023 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul transportului feroviar (PL-x 36/19.02.2024).