Implementarea unui sistem de cogenerare este soluția propusă de Uniunea Asociațiilor de Proprietari Prahova pentru rezolvarea problemei termiei din Ploiești. Asta presupune ca operatorul de termoficare să producă și energie electrică pe care să o vândă, astfel încât să își crească veniturile.
La Ploiești, banii pentru termoficare abia ajung de pe o zi pe alta. Conducerea Uniunii Asociațiilor de Proprietari vine cu o soluție și anume implementarea unui sistem de cogenerare.
Pentru implementarea sistemului de cogenerare este nevoie de aducerea în patrimoniul Consiliului Local Ploiești, și ulterior în cel al Termo Ploiești, a cazanului de apă fierbinte 5 și a turbinei 5, singura care produce energie electrică.
Reprezentanții UAP Prahova vor organiza și o dezbatere publică în cadrul căreia vor explica beneficiile cogenerării.