logo
RNTV Live

Zici că vine ANAF-ul în bazar! La direcția “Patrimoniu”, șefii trag obloanele când ajunge presa

Ciprian Radu

La direcția “Patrimoniu”, șefii trag obloanele

Administrația ploieșteană funcționează, de ceva vreme, pe modul “mute”. N-ar fi o problemă prea mare, dacă, în același timp, n-ar merge și în orb! Dese și mari, gafele funcționarilor publici fac Ploieștiul de poveste. Este, probabil, și explicația pentru care unii dintre șefii direcțiilor din Primărie trag obloanele și se încuie în birouri când vine presa. 

În cazul de față, vorbim despre cei de la Patrimoniu.

Reporterii Republika News au solicitat să fie primiți pentru a cere date despre un subiect fierbinte, anume încasările aparent ilegale făcute de SGU Ploiești în opt parcări pe care nu le-ar fi avut în administrare.

Conducerea SGU ne spusese deja că respectivele parcări s-au aflat în administrarea societății și că încasările au fost legale.

Pornind însă de la faptul că respectivele parcări au fost scoase dintr-un proiect de hotărâre privind tarifele la abonamentele pentru parcare și ținând seama că unii consileri locali și-au exprimat rezerva cu privire la legalitatea încasărilor, am mers la Patrimoniu cu o întrebare simplă:

Au fost date sau nu în administrarea SGU parcările respective? 

E greu însă să ajungi la șefii acestei direcții. Plătiți gras, dar gras de tot din banii publici pentru funcțiile pe care le dețin, marii funcționari din administrația ploieșteană trag obloanele și se închid în birouri. Zici că vine ANAF-ul în bazar!

Cam așa o fi?

De asta am vorbit, de la telefonul paznicului, cu o secretară din clădire care, ușor speriată și vizibil încurcată, ne-a cerut să-i spunem cu ce treabă am venit?

De asta ni s-a tranmis, prin domnul paznic de această dată, că trebuie să facem solicitare scrisă?

Așa tare i-a încurcat o întrebare simplă? Ce nereguli ascund, așadar, activitatea direcției Patrimoniu în general și administrarea celor opt parcări în special?

Vom vedea, după ce vom primi răspunsul la solicitarea scrisă pe care o vom formula, cu termen de rezolvare de 30 de zile.

Promitem însă că nu ne lăsăm și că îi vom tot deranja pe funcționarii din Primărie.

Nu de alta, dar salariile grase le încasează mereu la timp, din banii noștr,i și din banii cetățenilor Ploieștiului.

Se pare că trebuie să li se amintească asta mai des.

 

 

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor