O Biserică numită dorință!
De ani buni, Biserica din satul Tătaru se sprijină doar în credința oamenilor. Starea de degradare în care a ajuns aceasta, reprezintă un adevărat pericol pentru enoriașii din comună.
Din puținul oamenilor, cu ajutorul primăriei, dar și al Patriarhiei Române, un nou loc de rugăciune va fi ridicat în această zonă.
Preasfințitul Timotei Prahoveanu a mers ieri în comună pentru a sfinți locul și piatra de temelie unde urmează să se contruiască noul loc de rugăciune.
Nu va fi însă ușor, puținii locuitori ai satului sunt în mare parte oameni care abia își duc traiul de zi cu zi cu ajutorul pensiilor și muncii depuse în propria gospodărie.
Orice sprijin ar fi însă binevenit pentru ca noul spațiul de rugăciune să fie ridicat cât mai repede.
Galerie foto:
Sursa video: TRINITAS TV