O femeie cu dublă cetăţenie, rinsă în flagrant
Video/O femeie cu dublă cetăţenie a fost prinsă de poliţiştii ploieşteni în flagrant în timp ce voia să facă asta, în plină stradă.
Oamenii legii au prins în falgran o femie în timp ce încerca să plaseze pe piaţa neagră 3000 de ţigarete. Acestea erau oferite contra cost unei alte femei.
Totul s-a întâmplat ieri, în jurul orei 18.40, pe strada Apelor din municipiu.
Polițiștii au procedat la interceptarea acestora, cele două au fost identificate, stabilindu-se că este vorba despre 2 femei domiciliate în Ploiești, una dintre ele având dublă cetățenie, moldovenească și română.
Toate pachetele aveau aplicat timbru de accize pentru articole de tutun eliberat de Republica Moldova, fără a avea aplicat timbru eliberat de România.
Persoanele au fost conduse la sediul poliției în vederea continuării cercetărilor, iar țigările au fost ridicate.
În cauză a fost întocmit dosar penal.
Femeia cu dublă cetățenie a fost reținută pe bază de ordonanță pe o perioadă de 24 de ore, iar cealaltă este cercetată în stare de libertate.
Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro