Abia culese din livadă și la un sfert din prețul de la piață. Așa găsești cireșele de mai în comuna Păulești, recunocută pentru livezile pe care le întâlnești la tot pasul. Aproape la fiecare poartă localnici vând cireșe.

Chiar dacă producția e mai slabă ca în alți ani, oamenii sunt mulțumiți că gerul din primăvară și ploile dese, nu au distrus decât puțin din recoltă. Așa că în fiecare zi pot umple coșurile și lăditele pe care le scot la poartă, cu fructe coapte si gustoase.

 

Pentru că vremea este capricioasă, oamenii se tem ca ploile să nu distrugă fructele pârguite din pomi. Mai ales că pentru mulți, cireșele sunt o sursă de venit.

 

Și pentru că ciresele rosii arată apetisant, cei care trec cu masina prin localitate nu rezista si opresc sa cumpere. Pretul este bun, de 15 sau chiar 10 lei kilogramul. Si asta in timp ce in piete gasesti cirese de import care ajung si la 70 de lei kilogramul.

Festivalul creșelor a devenit deja o tradiție, în localitatea Păulești și se organizeaza in cea de-a treia saptamana a lunii mai. Și pentru că cireșii nu lipsesc din curtea niciunui localnic, fructele delicioase sunt sărbătorite cu concerte și spectacole, care atrag tot mai mulți participanți, de la an la an.

Week-end-ul viitor, în perioada 20 – 21 mai, la Păulești are loc festivalul cireșelor, iar pe scenă vor urca artiști îndrăgiți. Duminică, 21 mai, la ora 22,00, festivalul se va încheia cu un impresionant foc de artificii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *